View Single Post
  #141  
Vechi 05.04.2017, 00:49:33
Iorest Iorest is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.08.2016
Religia: Ortodox
Mesaje: 4.490
Implicit

Pentru cei cu „trec la catolici sau greco-catolici pentru a fi un mai bun ortodox”

Interviu monumental al unui maghiar Robert Lukacs, absolvent de teologie greco-catolică convertit la ortodoxie și preot misionar în Târgu Mureș la data interviului.
Spicuiesc din el, (e ultimul interviu):

„ Rober Lukacs:
– Prima mea întâlnire cu Ortodoxia a fost prin intermediul unei Liturghii transmise la televiziune, la care slujea Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei, în anul 1994, în Ungaria. Atunci eram elev în clasa a VIII-a. Cunoșteam Liturghia ortodoxă, căci greco-catolicii slujesc în rit bizantin, dar vedeam acum ceva mai adânc – în persoana Patriarhului, în slujbă… era o frumusețe de negrăit! De atunci am tot căutat la noi, la greco-catolici, ceea ce am văzut la acea Liturghie ortodoxă, dar nu am găsit…
În liceu ni se interzisese orice legătură cu ortodocșii, însă noi tot am mers la slujbele lor. Era și o bisericuță ortodoxă în apropiere, la Nyiregyháza, unde mergeam regulat la slujbe…
[…]
– Spuneați că ați fost supus unui proces de „reeducare”. În ce a constat acesta?
– Preotul greco-catolic cu care am făcut practica liturgică la sfârșitul Facultății de Teologie greco-catolică era și expert în Drept Canonic, iar înainte de a fi preot fusese inginer feroviar. Era considerat de toți un preot foarte învățat și, altfel, bine intenționat. Eu făceam parte dintr-un șir de studenți teologi cu inima ortodoxă – dar, până la urmă, toți în afară de mine au ajuns clerici greco-catolici…
Preotul de care v-am zis îi critica în fața mea pe studenții care trecuseră înaintea mea pentru practică: de ce își fac așa de multe cruci, de ce umblă în rasă, de ce au barbă etc. – de altfel, în Facultate ni se interzisese să purtăm barbă.
Mi-a vorbit despre „greșelile” lor, iar apoi mi-a arătat cum slujea el însuși. Nu vreau să îl judec, dar a făcut Proscomidia în 21 de secunde! (În Biserica Ortodoxă, Proscomidia – slujba de pregătire a pâinii și vinului pentru Euharistie – ține între 20 și 45 de minute).Eu stăteam în spatele lui și număram secundele; el a căutat între prescurile pe care le avea, să vadă care este mucegăită și care nu, a luat una care era mai puțin mucegăită și a pus-o pe Disc; a mai pus vreo patru-cinci bucăți de prescuri alături de ea – și, cu asta, gata Proscomidia!…
– Ați mai văzut și la alți preoți greco-catolici să facă astfel Proscomidia?
– Da, am mai văzut Proscomidie făcută și în… 30 de secunde! Ei îl pomenesc pe cel care a plătit Liturghia, se roagă pentru el, pentru sănătatea lui; nu prea pomenesc și pe alții, așa cum facem noi, ortodocșii. Pentru Maica Domnului și pentru sfinți scot și ei miride, dar trec foarte repede prin rugăciuni…

Dar în ce a constat încercarea acelui preot de a mă „reeduca”? S-a oferit să mă ducă la parohii unde preoții aveau fete, ca să le văd și să-mi găsesc o soție. I-am spus: „Dacă aveți benzină, mergem, de ce nu?…”
După ce am urcat în mașină, a început, de la primul metru al călătoriei până la ultimul, să îmi spună că ortodocșii și Ortodoxia nu-s buni de nimic; îi ponegrea cu tot ce-i venea în minte pe ortodocși. Nu ne auzea nimeni altcineva, iar el îmi vorbea întruna: că episcopul cutare a făcut asta, cum se comportau colegi, prieteni de-ai mei care făceau practica la el etc. Mi-a zis: „Tu ești băiat frumos, dar când vorbesc împotriva Ortodoxiei, nu mai zâmbești. De ce?”
În fiecare săptămână mergeam cu el undeva, prilej ca să fiu supus unei „reeducări” sistematice. Reeducarea se făcea în mașină, în grădină, la birou – oriunde mă prindea!
– Așadar, „reeducarea” consta îndeosebi în a-i defăima pe ortodocși?

– Exact. Teologic vorbind, respectivul preot nu s-a legat de nimic din cele ale Ortodoxiei, pentru că nu prea era în temă – mai mult îi ponegrea nominal pe ortodocși. M-a întrebat dacă mă deranjează că vorbește de rău Ortodoxia. „Părinte”, i-am răspuns eu, „mie îmi intră pe o ureche și-mi iese pe alta tot ce îmi spuneți împotriva Ortodoxiei.” Am crezut de mai multe ori că va face atac de cord – se enerva foarte tare văzând că nu mă poate convinge…

Dar ce a reușit în cele din urmă să obțină de la mine? Mi-a întărit doar convingerea că eu nu vreau să fiu un preot așa ca el. M-a pus să țin o predică; eu m-am pregătit din lucrările Sfinților Părinți, le-am vorbit credincioșilor și din Proloage – și am văzut că aceștia nu erau obișnuiți cu așa ceva. Atunci mi-am zis: „Ce caut eu printre ei? Eu tot timpul mă pregătesc din tezaurul Ortodoxiei! Ce să mai caut eu printre catolici, că n-am nici o treabă cu ei…”
– Ați fost nemulțumit de ceea ce ați învățat în facultatea greco-catolică?
– Am învățat teologie catolică după cărți germane de dogmatică
, traduse în limba maghiară. Trebuie să vă zic că teologia germană este foarte greu de înțeles, mai ales când este vorba de traduceri. Nu există o dogmatică greco-catolică scrisă de unguri.
Noi am învățat teologie romano-catolică, dar am avut și ore de teologie ortodoxă: dogmatică, ecleziologie, istoria dogmaticii etc. E adevărat, ortodocșii nu erau prezentați ca eretici, ca rătăciți (după Conciliul Vatican II nu se mai vorbea astfel), ci era o deschidere spre Ortodoxie – dar nu ni s-a predat teologia ortodoxă ca adevăr, ci așa, ca să înțelegem ritul bizantin, simbolurile și celelalte…
– Puteți detalia puțin subiectul?
– Ni s-a prezentat teologia ortodoxă ca materie – și atât! Ce era frumos și mai adânc în ea nu ni s-a prezentat, ci doar până la un punct, pentru că noi eram catolici. Ni se prezenta o teologie a minții. Așa se preda atunci, acum nu mai știu cum se face…”

Integral la sursă: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recom...-la-ortodoxie/
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.

Last edited by Iorest; 05.04.2017 at 01:03:05.
Reply With Quote