REZOLUȚIA
 ”
URMĂTORI SFINȚILOR PĂRINȚI”
 A ADUNĂRII INTERORTODOXE A CLERULUI ȘI POPORULUI
 PRIN CARE ESTE CONDAMNAT ECUMENISMUL ȘI SINODUL DIN CRETA
 Poporul credincios al lui Dumnezeu este acela care, de-a lungul  timpului, păstrează integritatea credinței și a dogmelor. Este acela  care primește sau respinge sinoadele care se întrunesc. Potrivit  Sfântului Maxim Mărturisitorul: 
”Credința evlavioasă confirmă sinoadele care au avut loc”, și iarăși: 
”corectitudinea dogmelor este cea care judecă sinoadele” și trebuie 
”ca  dogmele și canoanele expuse de aceste sinoade să fie ortodoxe, bine  credincioase și în acord cu Dumnezeieștile Scripturi sau cu Sinoadele  Ecumenice precedente”.
 Din acest motiv, ca mădulare credincioase ale Bisericii celei Una,  Sfinte, Sobornicești și Apostolice a lui Hristos și următori Sfinților  Părinți:
 
- Condamnăm și respingem ecumenismul, sincretismul intercreștin și  interreligios ca panerezie, potrivit fericitei caracterizări a Sfântului  Iustin Popovici și a altor Sfinți Părinți duhovnicești și iluștri  teologi.
- Condamnăm și respingem Consiliul Mondial al Bisericilor ca fiind  Consiliu Mondial al Ereziilor și proclamăm că Hristos este unicul  Mântuitor și Salvator, nu există nicăieri altundeva mântuire și că  Biserica pe care a întemeiat-o El, Biserica cea Una, Sfântă,  Sobornicească și Apostolică se identifică cu Biserica Ortodoxă. În afara  acesteia, toate celelalte sunt rătăcire a satanei, erezii și schisme.
- Nu acceptăm Sinodul care a avut loc în insula Creta și îl respingem  ca pseudo-sinod, pentru că legiferează ca fiind de-acum învățătură  bisericească erezia ecumenismului și accesoriile acestuia, adică  teologia postpatristică și baptismală, teoria despre persoană și despre  primatul în Biserică și în Sfânta Treime (ale Mitropolitului Pergamului,  Ioannis Zizioulas), desființează instituția sinodală, legiferează  ereziile ca ”Biserici” care au același har cu Ortodoxia, desființează  postul, anulează canoanele Sinoadelor Ecumenice, acceptă și legiferează”căsătoriile nelegiuite”, anume căsătoriile mixte.
 Ca urmare a acestora,
 Întrerupem comuniunea cu Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu,  ca principal inspirator al Sinodului, reprezentant și propovăduitor al  panereziei ecumenismului, și cu toți episcopii care acceptă Sinodul din  Creta ca ortodox. Ne întemeiem în acest sens pe următoarele canoane: 10  și 31 Apostolice, 2 al Sinodului din Antiohia, 33 al Sinodului din  Laodiceea, precum și pe Canonul 15 al Sinodului I-II al Sfântului Fotie  cel Mare, urmând întru toate Sfinților Părinți, în diagnosticarea,  înfruntarea și vindecarea ereziilor care au apărut. Suntem  împreună-mergători și împreună-luptători cu toți preoții, monahii și  mirenii, care au întrerupt pomenirea patriarhilor și episcopilor lor ce  susțin ecumenismul și nu condamnă pseudo-sinodul din Creta și îi  așteptăm și pe ceilalți frați ai noștri ce au cuget ortodox ca, după ce  se va coace întru ei rodul mărturisirii și al rezistenței, să ne urmeze,  întrerupând și ei pomenirea ecumeniștilor eretici.
 Prin urmare, solicităm de la episcopii Bisericii Ortodoxe din toată lumea:
 Să fie convocat un Sinod Ortodox de condamnare a celor expuse mai  sus, spre evitarea schismelor și a dezbinărilor dintre credincioși.
 Precizăm, de asemenea, tuturor, că această luptă bisericească, aflată în desfășurare, are caracter mântuitor, și prin aceasta 
rămânem  credincioși eclesiologiei tradiției patristice ortodoxe și, în virtutea  acesteia, rămânem înlăuntrul Trupului Bisericii Ortodoxe. Nu pomenim  alt episcop, nu procedăm la înființarea altei ”biserici”, să ne nu fie  nouă blasfemia aceasta!, nici nu aderăm la vreo altă formațiune  bisericească. Rămânem pur și simplu CREȘTINI ORTODOCȘI. Rămânem  credincioși Simbolului de Credință și mărturisim ceea ce am primit,  adevărul mântuitor al Sfinților Părinți, valabil dintotdeauna. 
Orice altă informație despre noi va constitui o calomnie de insuflare demonică.
 În sfârșit, următori Sfinților Părinți, repetăm și noi astăzi hotărârea Sinodului al VII-lea Ecumenic și spunem:
 
”Așa cum au văzut Prorocii, cum au învățat Apostolii, cum  a primit Biserica, cum au dogmatisit Învățătorii, cum a conglăsuit  lumea creștină, cum a luminat harul, cum adevărul a dovedit, cum  minciuna a fost înlăturată, cum înțelepciunea a vorbit cu îndrăzneală,  cum Hristos a hotărât, tot așa cugetăm și noi, așa vorbim, așa Îl  propovăduim pe Hristos adevăratul Dumnezeul nostru”. Amin.
Sursa:
https://saccsiv.wordpress.com/2017/0...dul-din-creta/