Patriarhia Română a aflat cu multă durere de vestea uciderii a 43 de creștini și de rănirea a peste 100 în urma sângeroaselor atacuri comise în ziua de 9 aprilie 2017 asupra bisericii creștine copte din orașul Tanta și asupra bisericii „Sfântul Marcu” din orașul Alexandria de către gruparea teroristă Stat Islamic.
Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să odihnească în pacea și iubirea Sa sufletele celor omorâți chiar în timpul rugăciunii din Duminica Floriilor și să dăruiască vindecare grabnică celor răniți.
Astăzi, constatăm cu îngrijorare că tot mai mulți creștini din diferite părți ale lumii cad victime ale unor manifestări extreme de violență și ură. În acest context, este necesar ca oamenii să înțeleagă că pot și trebuie să trăiască în pace și în armonie socială indiferent de religie.
Ne rugăm lui Dumnezeu să aducă pace în sufletele celor tulburați de violență și ură, pentru a proteja darul sacru al vieții oamenilor.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|