În Duminica Sfintelor Paști, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a oficiat Vecernia specială în cadrul căreia s-a citit Evanghelia în 12 limbi.
Alături de Patriarhul Daniel au slujit în 16 aprilie 2017, de la ora 12:00, și Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum (Patriarhia Antiohiei), Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
După citirea textului biblic în cele 12 limbi, Părintele Patriarh a rostit o omilie în care a evidențiat pentru început că bucuria și pacea sunt cele dintâi roade ale prezenței lui Hristos cel înviat în viața oamenilor.
Pacea pe care El o dă sfinților săi ucenici este pacea cerească. Nu este pacea care rezultă din acorduri sau convenție. Este pace din izvorul vieții, pentru că Hristos fiind plinătatea vieții numai El poate dărui pace ca plinătate de viață, de bucurie și de lumină pentru oameni, a spus Preafericirea Sa.
În continuare, Patriarhul a clarificat de ce Iisus păstrează pentru eternitate urmele Crucii pe trupul Său înviat și apoi înălțat întru slavă. Pentru a ne arăta că Sfânta Cruce sau Taina Crucii este nedespărțită de Înviere. În Cruce s-a arătat iubirea sa jertfelnică, smerită și ascultătoare de Dumnezeu până la moarte, iubire smerită și milostivă care a vindecat păcatul neascultării protopărinților Adam și Eva și în același timp a biruit pe diavolul cel mândru și rău, neascultător de Dumnezeu.
Legătura dintre Cruce, Înviere și iubire este tratată în fragmentul următor al predicii sale. Avem taina Crucii interiorizată în slava Învierii lui Hristos, a spus Patriarhul Daniel.
De aceea, în iconografia ortodoxă și coborârea Mântuitorului la iad este însoțită de o Cruce de lumină în fundal care înseamnă că iubirea lui jertfelnică, smerită și milostivă de pe Cruce a ajuns și în iad acolo unde este singurătate, izolare, tristețe și neputință de a iubi. Numai iubirea smerită creează comuniune. Numai iubirea jertfelnică dăruiește oamenilor bucuria comuniunii, bucuria dialogului și bucuria vieții celei adevărate.
Hristos Domnul după Învierea Sa din morți poartă în trupul său stigmatele crucii arătându-ne prin aceasta că nu trebuie să despărțim niciodată crucea de Înviere și Învierea de Cruce, deoarece puterea Învierii este ascunsă în Cruce, iar slava Crucii se vede în Înviere. Aceasta explică de ce în noaptea de Paști noi ridicăm crucea în văzul tuturor, o însoțim de lumânarea de Înviere și proclamăm Învierea lui Hristos cel înviat din morți, a insistat Întâistătătorul Bisericii noastre.
Evanghelia ne mai arată că Mântuitorul îi trimite pe ucenici la propovăduire: Această trimitere în misiune de binevestire a Învierii Sale, de chemare la pocăință a tuturor popoarelor este Apostolatul.
Astăzi, s-a citit pericopa în mai multe limbi. Aceasta arată că toate popoarele sunt chemate să asculte vestea cea bună a biruinței lui Hristos asupra morții, a iertării păcatelor și a luminii învierii celei de obște care a fost inaugurată prin Învierea Sa din morți, potrivit Preafericirii Sale.
Un alt dar pe care Mântuitorul Iisus Hristos îl oferă ucenicilor Săi este puterea iertării păcatelor.
Aceasta este o putere dumnezeiască, numai Dumnezeu poate ierta păcatele. Însă Iisus Hristos cel înviat din morți împărtășește Bisericii Sale prin Sfinții Apostoli, apoi prin urmașii Lui, episcopii și preoții, acest mare dar al iertării păcatelor ca urmare a pocăinței oamenilor pe baza credinței în Iisus Hristos. Iertarea păcatelor este un mare dar, a întărit Patriarhul țării noastre, fiindcă fără iertarea păcatelor nimeni nu se poate mântui. Nimic necurat, nimic păcătos nu poate intra în Împărăția Cerurilor.
De aceea, pentru a intra în Împărăția Cerurilor trebuie să ne curățim de păcate prin pocăință și prin împărtășirea cu sfintele taine, iar Sfânta Euharistie se dăruiește spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Însă, este precedată de Taina Pocăinței prin care cerem și primim iertarea păcatelor, a învățat credincioșii Părintele Patriarh.
Alt aspect foarte important care decurge din textul biblic citit astăzi este că darul iertării păcatelor pe care Hristos Domnul l-a dat după Înviere completează instituirea Cinei celei de Taină a Sfintei Euharistii care se dăruiește spre iertarea păcatelor și spre viața de veci.
Darul iertării păcatelor este o altă lucrare misionară. Când se provovăduiește Evanghelia lui Hristos oamenii sunt chemați la pocăință și prin pocăință își schimbă viața și primesc iertarea păcatelor și începutul unei vieți de sfințenie pentru a intra în Împărăția Preasfintei Treimi, a accentuat Părintele Patriarh.
La final, credioncioșii prezenți au primit din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române iconițe reprezentând Învierea Domnului.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale și Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|