Subiect: Versetul de azi
View Single Post
  #1811  
Vechi 22.04.2017, 00:39:51
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

După acestea a venit Iisus și ucenicii Lui în pământul Iudeii și stătea acolo și boteza. Și boteza și Ioan în Enom, aproape de Salim, că erau acolo ape multe și veneau și se botezau. Căci Ioan nu fusese încă aruncat în închisoare. Și s-a iscat o neînțelegere între ucenicii lui Ioan și un iudeu, asupra curățirii. Și au venit la Ioan și i-au zis: Rabi, Acela care era cu tine, dincolo de Iordan, și despre Care tu ai mărturisit, iată El botează și toți se duc la El. Ioan a răspuns și a zis: Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer. Voi înșivă îmi sunteți martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă și ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez. Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ pământesc este și de pe pământ grăiește. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor. Și ce a văzut și a auzit, aceea mărturisește, dar mărturia Lui nu o primește nimeni. Cel ce a primit mărturia Lui a pecetluit că Dumnezeu este adevărat. Ioan 3, 22-33
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote