Citat:
Īn prealabil postat de suslik
"credinta sa fie curata, adevarata, puternica. Sa crezi tu in credinta ta. Si respecti pe celalalt si pentru altceva. Chiar daca nu esti convins ca credinta lui este cea adevarata-adevarata trebuie sa admiti ca el, in credinta lui, este cinstit, de buna credinta, ca nu este un farseur; ca musulmanul care la ora fixa isi pune covorul pe iarba, se intoarce cu fata spre Mecca si spune rugaciunea lui scrisa in Coran, e de buna credinta, nu o face de ochii lumii, nu ca sa fie televizat. Ci o face convins fiind ca Allah il aude si-l ajuta. Este foarte important acest lucru: sa admiti buna credinta a celui de alta credinta”.
Greu de gasit ceva mai de bun simt si concis exprimat! Nasol ca la batrinete a spus prostia/blasfemia cu "impartasania catolica = bors de urzici".
|
Prea multa superficialitate dauneaza grav mantuirii. Nu e important doar ce crede acum musulmanul, ci e important ca si el sa se mantuiasca! Si nu se poate mantui cel ce nu respecta cele doua porunci evanghelice. Nu e important doar sa creada in ceva ca sa se afle in treaba, ci e imprtant sa aiba dreapta credinta mantuitoare. Altminteri, jertfa pe cruce a Mantuitorului a fost zadarnica. Daca tot se pune problema iubirii celor de alte confesiuni, de ce aceasta iubire sa nu fie sincera? De ce sa nu dorim tuturor mantuirea si fericirea vesnica? De ce sa ne facem partasi la pacate straine? Ale noastre nu ne sunt de ajuns?
Cei ce vestesc o alta evanghelie sunt anatematizati din start. Nu e nevoie de alte anateme! Parintele Anania si-o fi observat greseala si s-a pocait. Dar noi, cei care ii preluam doar greselile, cand ne pocaim?