Alegerile prezidențiale din 2009 falsificate ?
DOSAR PENAL de abuz în serviciu și falsificare a documentelor și evidențelor electorale privind alegerile prezidențiale din 2009, după dezvăluirile lui Dan Andronic.
Parchetul General anunță că se fac cercetări pentru abuz în serviciu și falsificare a documentelor și evidențelor electorale, ca urmare a dezvăluirilor lui Dan Andronic privind alegerile prezidențiale din 2009.
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, după începerea anchetei în cazul alegerilor din 2009, că Parchetul General a făcut un joc, blocând verificările comisie parlamentare. Băsescu spune că în cadrul anchetei ar trebui audiați toți cei care erau la Oprea acasă în noaptea alegerilor.
”Știu sigur că, în conformitate cu decizii ale CCR, o comisie parlamentară nu poate obliga pe cineva să se prezinte în fața ei. Problema este că, din punct de vedere eficiență, cei care sunt în Parchet, la servicii puteau foarte bine să nu se prezinte. Din acest motiv eu am susținut la un moment dat că ar fi bine să fie o anchetă a Parchetului. Acum însă momentul în care au anunțat începerea unei anchete la parchet mi se pare nepotrivit, pentru că știm cu toții că în momentul în care parchetul preia o anchetă, trebuie să înceteze ancheta parlamentară. Se pare că Parchetul General a făcut niște jocuri: după ce s-a votat înființarea comisiei au anunțat că încep o anchetă, deci este clar că a fost blocată comisia parlamentară”, a declarat Traian Băsescu.
El a mai afirmat că a cerut o anchetă a procurorilor din prima zi.
”Nu s-a întâmplat nimic. Reacția a apărut abia azi. Deci e clar că e un joc”, a mai spus Băsescu.
Fostul președinte al României a declarat că speră ca ancheta procurorilor să confirme ceea ce a confirmat renumărarea voturilor nule, anume, din 134.000 de voturi nule, s-a constatat că i se furaseră 3000 de voturi.
”Sper ca această anchetă să reușească să afle și câte voturi s-au furat dintre cele declarate valabile în defavoarea mea”, a adăugat Băsescu.
Fostul șef al statului a fost întrebat dacă procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, ar putea fi chemată la audierile procurorilor.
”Nu știu, acum eu ce să spun? Procurorul general sau procurorul de caz va avea decizia. De bună seamă, cei care au fost la Oprea în casă ar trebui să fie chemați să spună de ce erau acolo pentru că ei erau în timpul serviciului, într-un moment critic al alegerilor, perioada de numărare a voturilor și de transport a sacilor cu buletine de vot către Birourile electorale județene. Deci trebuiau să fie la post la serviciu în biroul lor conectați la toate realitățile în caz că se întâmplau incidente și nu la Oprea la cină. La cină cam târzie ce-i drept, că înțeleg că au început după ora zece”, a afirmat Băsescu.
El a mai spus că s-a obișnuit să fie chemat la audieri în fiecare săptămână, așa că e un exercițiu cu care s-a obișnuit.
Parchetul General a anunțat că se fac cercetări pentru abuz în serviciu și falsificarea documentelor și evidențelor electorale, ca urmare a dezvăluirilor lui Dan Andronic privind alegerile prezidențiale din 2009. Jurnalistul a publicat un articol în evz.ro, în care susținea că în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2009 a mers la locuința lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alții, George Maior, șef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, și Laura Codruța Kovesi, la momentul acela procuror general al României. Dan Andronic scria că Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi erau preocupați, în seara alegerilor, de victoria lui Traian Băsescu.
"În cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2017, la Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație, a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informațiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic și conform cărora există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorități publice și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege", transmite Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ponta: O anchetă a Parchetului privind alegerile din 2009 , un abuz, o șmecherie a lui Lazăr
Fostul premier Victor Ponta a declarat, luni, că deschiderea unei anchete privind alegerile din 2009 de către Parchetul General este „un abuz” și o „șemecherie” prin care Augustin Lazăr ar vrea să blocheze ancheta.
"Astea sunt de-ale lui Negulescu. Adică să blocheze comisia se face el că cercetează. Domnul Lazăr... cred că nu are curaj să treacă pe acceași stradă cu doamna Kovesi. Mie asta mi se pare un abuz și o șmecherie tipică, știți, domnul Lazăr este un șmecher, așa, că îl cunosc de mult timp. Este o șmecherie ca să blocheze comisia", a declarat deputatul PSD Victor Ponta, solicitat să comenteze anunțul procurorului general care a spus că ar putea să înceapă o anchetă privind alegerile din anul 2009.
Victor Ponta a afirmat că înființarea unei comisii parlamentare de anchetă este "o idee foarte bună".
"Cred că Parlamentul în România trebuie să fie mai puternic și mai respectat și să se facă. Opinia mea este că absolut orice cetățean al acestei țări este obligat să se prezinte în fața unei comisii de anchetă parlamentară", a spus Ponta, precizând că dacă va fi chemat la audieri în cadrul comisiei parlamentare de anchetă se va prezenta, chiar dacă nu știe prea multe.
PSD și ALDE au cerut anchetă parlamentară pentru clarificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009, dar și de rezultatul scrutinului prezidențial, după dezvăluirile făcute de Dan Andronic cu privire la noaptea alegerilor și persoane aflate în anturajul lui Traian Băsescu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|