Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, că înainte de a gândi campanii de informare sau obligativități în legătură cu vaccinarea, autoritățile trebuie să se asigure acele vaccinuri există și sunt disponibile pe piață, în caz contrar se ajunge la o situație ridicolă. De asemenea, el a spus că și-a vaccinat ambii copii, afirmând că respectă dreptul părinților de a decide dacă își vaccinează copiii, dar că unul nevaccinat nu-și riscă doar propria sănătate, ci și pe a celorlați copii din jurul său.
”Înainte de a gândi campanii de informare sau obligativități în legătură cu vaccinarea, trebuie să ne asigurăm că acele vaccinuri există și sunt disponibile pe piață. Pentru că altfel, riscăm să ajungem într-o situație ridicolă în care impunem sancțiuni, dar nu avem stocuri! Sunt 100% hotărât să rezolv această problemă odată pentru totdeauna! Este o situație care nu mai poate fi tolerată sau acceptată. Este inadmisibil ca în România să existe an de an crize multiple din cauza lipsei repetate a vaccinurilor. Este inadmisibil pentru că această situație a adus suferință acelor familii ai căror copii au murit de rujeolă. Nu există nicio scuză pentru aceste drame. Sau pentru faptul că am ajuns să raportăm situații în care pe anumite tipuri de vaccinuri doar 1 din 2 copii mai este imunizat”, a declarat Sorin Grindeanu.
El a mai spus că viața unui om, a unui copil ”nu trebuie să depindă de soartă sau de o ladă frigorifică” în care să i se aducă vaccinul necesar de peste hotare.
”Soluțiile trebuie găsite aici, iar eu și colegii mei din Guvern am decis să facem din acest lucru o prioritate. (...) Vreau să stabilim direcții clare de acțiune care să asigure predictibilitate, flexibilitate și continuitate în procesul aprovizionării cu vaccinuri”, a mai spus premierul.
Sorin Grindeanu: Am doi copii și i-am vaccinat pe amândoi
Premierul Sorin Grindeanu a mai declarat, joi, că și-a vaccinat ambii copii, afirmând că respectă dreptul părinților de a decide dacă își vaccinează copiii, dar că unul nevaccinat nu-și riscă doar propria sănătate, ci și pe a celorlați copii din jurul său.
”Am doi copii, de șase și trei ani. I-am vaccinat pe amândoi, dar de fiecare dată am avut probleme în a găsi vaccinul de care aveam nevoie. (...) Poate sunt eu unul dintre părinții care au avut noroc, dar vaccinarea propriului copil nu trebuie să țină nicidecum de o chestiune legată de hazard. (...) Este adevărat, și susțin ideea că părinții au dreptul de a alege ce consideră mai bine pentru copilul lor, dar în același timp mai cred că alegerile individuale trebuie puse în discuție atunci când îi rănesc pe cei din jur, pentru că un copil nevaccinat nu-și riscă doar propria sănătate, ci și pe a celorlați copii din jurul său”, a declarat Sorin Grindeanu, în cadrul evenimentului „Săptămâna Europeană a Imunizării – Vaccinarea: o problemă de sănătate publică. Copii, dincolo de numere.”
El a mai spus că rezolvarea lipsei vaccinurilor este esențială, dar că, în același timp, autoritățile trebuie să ia măsuri să rezolve și lipsa de informare.
”Eu vă asigur că sunt hotărât și eu și domnul ministru și echipa pe care o conduc să luăm măsurile necesare, în dialog permanent, așa cum am început, cu medicii, cu instituțiile responsabile în domeniu, astfel încât, pe de o parte, să reușim să rezolvăm - și nu doar temporar - problema vaccinurilor, iar, pe de altă parte, să reușim să informăm și să educăm corect românii în legătură cu importanța imunizării, pentru că aceasta este calea corectă”, a precizat premierul.
Bodog: Săptămâna viitoare se va lua decizia de achiziție a vaccinului pneumococic, începem procedura
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat, joi, că săptămâna viitoare se va lua decizia achiziției vaccinului pneumococic și vor începe procedurile pentru achiziția acestuia.
"Vreau să vă anunț că săptămâna viitoare se va lua decizia de achiziție a vaccinului pneumococic și vom începe procedurile pentru achiziția vaccinului pneumococic ceea ce consider că este un pas înainte pentru politica de vaccinare a României", a declarat ministrul Sănătății, Florian Bodog, la Conferința „Vaccinarea: o problemă de sănătate publică. Copii, dincolo de cifre”.
În acest an Ministerul Sănătății va finanța, "în premieră", achiziționarea vaccinului pneumococic pentru copii, vaccin care poate preveni anumite cazuri de pneumonie, meningită sau sepsis, potrivit unei postări făcute de Florian Bodog, pe Facebook , la începutul lunii aprilie.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|