L-amm întrebat într-o zi:
‒ Ce e mai bine să spun în rugăciunea mea?
‒ Nimic. Dumnezeu știe mai bine ca tine de ce anume ai nevoie. Spune neîncetat rugăciunea lui Iisus.
Altădată, uitând acest răspuns, i-am pus aceeași întrebare, iar Părintele mi-a zis:
‒ Să-L rogi pe Hristos să te facă vrednic de iubirea Sa.
Am înțeles că aceste două răspunsuri laconice conțineau două mesaje prețioase. Ajunge să mă rog neîncetat, fără să mă neliniștesc pentru ce o să spun în rugăciune. Ajunge rugăciunea lui Iisus. Nu trebuie să-L informez pe Dumnezeu despre nevoile mele, de vreme ce El le cunoaște incomparabil mai bine decât mine și Se îngrijește de împlinirea lor, pentru că mă iubește. Nu e nevoie să-l informez pe Dumnezeu, ca să cer manifestarea iubirii Lui, care oricum îmi este dată.
Ce trebuie eu să fac e să răspund cu iubirea mea la iubirea Lui, așa încât iubirea să fie reciprocă și, astfel, toate necazurile mele să se rezolve. Aici nu e vorba de Cel ce dă, ci de cel ce primește, care, pentru a ajunge să-L iubească, la rândul lui, pe Hristos, trebuie să împlinească acel cuvânt al Său: Cel ce păzește poruncile Mele, acela Mă iubește.
(Sfântul Părinte Porfirie Kafsokalivitul, Antologie de sfaturi și îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 385)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|