Da, e explicabilă psihologic tendința asta de a fi aspru cu ceilalți și îngăduitori cu noi înșine. Nu doar la nivel confesional sau social, ci și individual. Mi se întâmplă adesea, mai ales când mă aflu în biserică.
În plus, se pare că reproșăm mai abitir altora păcatele pe care le facem noi înșine. Sau invers, cum spunea părintele Stăniloae: Când râzi (arăți cu degetul) de păcatele altuia, cazi din har și Dumnezeu te lasă să cazi tu în același păcat, ca să te smerească.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)
|