[CristianR]

Dogmatica părintelui Stăniloae, spre exemplu, de aia e aşa de mare, pentru că nu e o reiterare a Dogmaticii Sf. Ioan Damaschin, să zicem. În ea găseşti şi Platon, şi Dostoievski, şi Kant, şi Hegel, şi Sartre, şi Heidegger - şi mulţi alţii care făceau parte din vasta sa cultură - în sensul că exprimă chestiunile dogmatice în termenii scriitorilor pe care-i asimilase şi care fac parte spiritualitatea modernă. Şi pentru că a găsit ceva valoros în gândirea tuturor acestora, neconsiderând că trebuie trecut cu tăvălugul peste ea, ci că poate fi valorificată şi mai mult.

De fapt, cred că teologia şi cultura se potenţează reciproc, fiecare sporind valoarea celeilalte.

Prin cultură teologia are şansa de a-i cuprinde pe cât mai mulţi în sânul Bisericii, şi cred că asta ţine de ceea ce se numeşte universalitatea sau catolicitatea ei. Pe când, prin refuzul culturii, se enclavizează şi intră în conflict cu toată lumea; cu cât acrivia ei va fi mai mare, cu atât şi conflictul.