Mesaj de condoleanțe
Familiei Preasfințitului Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor
Preasfințite Părinte Corneliu,
Îndurerată familie,
Hristos a înviat!
Am aflat cu multă durere de trecerea din această viață a mamei Preasfinției Voastre, doamna Ruxandra Onilă, fiică vrednică a Bisericii noastre.
Iubită de familia sa și de cei din jur, doamna Ruxandra Onilă reprezintă pentru cei care au cunoscut-o și prețuit-o un model luminos de părinte creștin, care și-a dedicat viața familiei sale, având o credință creștină profundă și statornică. Ea și-a crescut cei trei copii în dragoste față de Dumnezeu și de Biserică și, în mod deosebit s-a bucurat să știe că unul din fii săi, Preasfințitul Părinte Episcop Corneliu, a ales viața monahală, devenind ierarh al Bisericii noastre și arhipăstorul spiritual al românilor ortodocși din Episcopia Hușilor.
În aceste momente de întristare, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Biruitorul morții și Domnul vieții, să așeze sufletul roabei Sale Ruxandra împreună cu drepții, în lumina și iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.
Veșnica ei pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru familia îndurerată,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|