Lumea se confruntă cu intensificarea amenințării pe care o reprezintă atacurile cibernetice, după cel mai recent val care a afectat peste 200.000 de sisteme informatice din aproximativ 150 țări. Este avertismentul dat de Rob Wainwright, directorul Europol, informează BBC News online.
Experții în securitate avertizează că un nou atac informatic major ar putea fi iminent
Șeful agenției UE pentru cooperare în materie de aplicare a legii a mai afimat că există temeri privind potențiale noi atacuri cibernetice. Mai mulți experți în securitate cibernetică sunt de părere că un astfel de incident este iminent și s-ar putea produce chiar luni.
Un tânăr cercetător britanic, cunoscut drept MalwareTech, care în mod accidental a găsit o soluție de oprire a atacului cibernetic de vineri, estimează că "un nou (atac informatic) va fi lansat (...) foarte probabil chiar luni".
"La mijloc sunt foarte mulți bani, hackerii nu au niciun motiv să se oprească"
MalwareTech, care a dorit să rămână anonim, a anunțat sâmbătă că a descoperit faptul că înregistrarea unui nume de domeniu web folosit de virusul de tip malware WannaCry va stopa răspândirea acestuia.
"L-am oprit pe acesta, însă altul va mai fi lansat și nu va putea fi oprit", a avertizat el. MalwareTech a indicat că hackerii ar putea actualiza codul virsului pentru a elimina breșa folosită de el pentru a stopa extinderea acestuia.
"Versiunea 1 a WannaCrypt a putut fi oprită, însă cel mai probabil în versiunea 2.0 această eroare va fi eliminată", a adăugat MalwareTech, care a recomandat utilizatorilor să-și actualizeze cât mai rapid sistemele de operare.
"La mijloc sunt foarte mulți bani. (Hackerii) nu au niciun motiv să se oprească. Nu le-ar fi prea greu să modifice codul și să încerce din nou", a completat el.
O părere similiară are și Darien Huss, un cercetător de la firma de securitate cibernetică Proofpoint.
"Suspectez că, având în vedere mediatizarea acestui incident, probabil deja sunt persoane care lucrează la utilizarea vulnerabilității folosită pentru răspândirea (virusului)", a declarat Huss, care a precizat că se îndoiește că vreun stat ar fi implicat în valul de atacuri cibernetice.
O serie de atacuri informatice au fost semnalate, vineri, în peste 100 de țări, inclusiv în Marea Britanie, Statele Unite, China, Rusia, Spania, Italia și Vietnam, dar și în România. Atacurile cibernetice au afectat Serviciul Național Medical din Marea Britanie, Ministerul rus de Interne, compania spaniolă de telecomunicații Telefonica, firma americană de curierat FedEx, grupul francez Renault, NHS, Deutsche Bahn și alte sute de companii și instituții din întreaga lume.
Au fost probleme mari la Departamentul britanic al Sănătății, numeroase spitale fiind afectate. Amber Rudd, ministrul britanic de Interne, a anunțat sâmbătă seara că problema a fost în cea mai mare parte rezolvată, însă unele unități spitalicești din Regat continuă să se confrunte cu dificultăți de ordin tehnic.
Atacurile au fost lansate cu virus informatic care blochează computerele și solicită plăți pentru deblocare în moneda virtuală Bitcoin. Experții în tehnologie informațională încearcă să afle dacă atacurile au fost lansate de un singur grup de hackeri.
Virusul de tip malware a fost lansat în luna aprilie de un grup de hackeri intitulat Shadow Brokers, care susține că descoperit o breșă de securitate menționată în documentele NSA, dezvăluite de WikiLeaks, potrivit Kaspersky.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|