[cristiboss56]

Sus pe o stâncă, înlăuntru într-o peșteră, era o bisericuță a Maicii Domnului. Farasioții au făcut în afara stâncii o terasă de scânduri pentru mai multă lărgime. Ca să ajungă până acolo trebuiau să urce 40 de trepte săpate în stâncă și altele 120 ce erau făcute din scânduri. La această bisericuță a mers să slujească oarecând ca de obicei Părintele Arsenie cu Prodromu. Când s-a terminat Sfânta Liturghie, Părintele a ieșit puțin pe terasă. Călcând pe o scândură, aceea s-a desprins din cuie și părintele a căzut în prăpastie. Un țăran ce l-a văzut din cealaltă parte că a căzut și-a lăsat boii în jug și a alergat să adune - precum crezuse - trupul zdrobit al părintelui. Prodromu n-a priceput nimic pentru că era în Biserică și făcea curățenie. Când a ajuns acolo jos, în prăpastie, a văzut trupul Părintelui Arsenie întreg, dar nemișcat.

A întins mâna să-l miște, dar Părintele i-a spus: „Nu mă atinge! N-am nimic!”.

Părintele a rămas nemișcat nu pentru că s-a lovit, ci datorită marii emoții ce o încercase, deoarece în timp ce cădea în prăpastie, l-a luat în brațe o Femeie, l-a coborât până jos și l-a lăsat acolo. S-a simțit pe sine, în momentul acela, precum însuși spunea, ca și cum ar fi fost un prunc în brațele maicii sale. După emoția aceea s-a ridicat și a urcat cele 160 de trepte, care aveau 50 metri înalțime, mergând iarăși în bisericuța Maicii Domnului, unde i-a povestit lui Prodromu ce s-a întâmplat. Acela fiind preocupat cu aranjarea bisericii nu observase nimic. Țăranul a mers după aceea la Farasa și a vestit cele petrecute.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Sfântul Arsenie Capadocianul, Chilia „Bunei-Vestiri”, Schitul Lacul, Sfântul Munte Athos, 1999, pp.80)