Dumnezeu este Iubire. Dacă este încălcat acest principiu, familia se destramă. De prisos sunt atunci icoanele, candela, posturile, crucea, lecturile duhovnicești, rugăciunile etc. Dacă în familie nu există iubire, nu există în mijlocul ei nici Dumnezeu. Iar dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu caută ale sale (I Corinteni 13, 4-5).
Dar, oare în care familie nu există aceste păcate? Copiii simt tot, simt și părăsirea harului Dumnezeiesc din familie. Rămâne doar forma, lipsită de conținut, sarea care și-a pierdut puterea. Să ne străduim deci, să păstrăm dragostea și respectul copiilor. O dată pierdute acestea, sunt pierduți și copiii. De multe ori, însă, putem slăbi cerințele, adică să fim mai îngăduitori și să iertăm, așa cum și Hristos ne iartă.
(Nikolaj Evgrafovich Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|