Trebuie să remarcăm, înainte de orice, că a merge după Mântuitorul, adică a-I urma învățăturile, e la voia noastr ă. E la voia noastră să ne ducem la întâlnirea cu El , sau să ne vedem de treburile noastre. Suntem liberi. E marele privilegiu care ne-a fost dat la creație. E marea taină a lumii oamenilor.
Ea, lumea oamenilor, poate chiar să-și imagineze că e autonomă, că a părut de la sine, și că poate să se organizeze în mod liber, după legi pe care și le creează ea însăși. Cred că Dumnezeu a găsit în acordarea libertății forma ideală a unei omeniri care să se simtă demnă și independentă, până la riscul de a se priva chiar de El.
Cum am spus, Dumnezeu are un punct de vedere cu privire la aceasta, dar a socotit mai importanță libertatea oamenilor. Tuturor le-a pus la îndemână însă pe lângă libertate, și mijloacele care să-i orienteze în opțiunile libertății. Așadar, ceea ce vrem noi să reținem acum, în chip deosebit, e acest: „De voiește cineva“, adică faptul că ne dă libertatea de a-L urma sau nu.
( Mitropolitul Antonie Plămădeală )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|