Virtutea ce cuprinde in ea toate calitatile este nobletea duhovniceasca. Cel ce are noblete fie el calugar sau mirean isi pune sufletul si trupul in slujba aproapelui. Se daruieste pe sine fara sa ceara pretuire. Aceasta nu ii scade calitatile de om ba mai mult il inobileaza, il apropie de adevarata iubire cea a Lui Hristos. Monahul adesea este inzestrat cu aceasta noblete necautand faima sau pretuire lumeasca. Si ca sa raspund la intrebarea ta ancah, smrenia ( desi potrivit ar fi la un alt topic)nu se simte ea este insasi viata inimii. Sunt doua tipuri de smerenie, una de nevoie (ce vine prin om, iarasi aduc cazul ingrijirii bolnavilor, copiilor) si alta (cea adevarata) ce vine din inima si care dealtfel este un dar al Harului. Ca sa fiu mai explicita ( legat de smerenie si de gandurile oamenilor pe care nu le stim doar le banuim) voi aduce acest exemplu care mi-a venit acum in minte. O vasla scufundata in apa o vedem franta desi ea este intreaga. Partea din afara o vedem dar pe cea scufundata putem doar sa ne-o imaginam.:)
|