Citat:
În prealabil postat de simpllu
Aș completa că exemplul părinților este foarte important. Nu este suficient să fie împărtășit doar copilul, iar părinții să fie mereu spectatori.
|
Ăsta cam așa este...
Noi mergem și împărtășim. Copilul, din superstiție poate pentru sănătate etc dar dacă noi ducem o viață păcătoasă și junii dam o educație creștinească și un exemplu bun, nu se va alege nimic de el...cel mult Dumnezeu îl va proteja cât de cât de neplăceri majore ( boli accidente) dar nu va deveni un copil mai bun sau ascultător.
O spun din proprie experiență. Împărtășesc cât pot de des copilul dar nu sunt în stare sa îl educ Cum trebuie pentru ca și eu la rândul meu sunt o păcătoasă (,și nici nu mai ajungla sa ma spovedesc sau mavar sa fîi atenta la slujba). Copilul neastâmpărat aleargă prin toată biserica și toată curtea. În curând nici nu au sa ne mai primească . Nu știu cât o sa îi mai tolereze apucăturile ( se baga în fata sa o dea prima, striga papa sau mai nou te rog). Ia câte un pumn de anafura și mai nou dacă o se oferă altceva ( cred ca încep sa am o problema și cu ăsta, ca sunt câteva doamne care stau acolo si oferă copiilor imediat după împărtășanie nenumărate dulciuri) a inceput sa scuipe sau sa arunce anafura. Iar eu nu sunt în stare sa îi dau o educație nici creștinească nici lumeasca pentru ca nici eu nu sunt educata în nici unul din aceste sensuri. Instinctul pe care îl are e sa ia cu japca și sa nu dea nimic înapoi. Sa facă numai ce vrea. Nu da înapoi orice i-ai zice nici cu frumosul nici cu uratul. O singura data s-a dat înapoi când alt copil a trosnit-o cu o lopatica în cap. Atunci a înțeles mesajul. Inițial am crezut ca face așa pentru ca îl moștenește sau ia exemplu de la tatal ei. Însă nici chiar el nu aproba astfel de comportamente și cu el de fata nici nu face așa, așadar tot eu am picat de vina ca învăț copilul rău. Adevărul e ca și eu sunt o persoana rea. Inițial am crezut ca sunt o persoana Bună și ca atunci când am păcătuit a fost din greșeală. Dar acum constat ca nu mai e nimic bun în mine. Continui sa împărtășesc copilul de frica. Pentru ca la cât sunt de incapabila eu nu pot sa îi port de grija și atunci trebuie sa îl rog pe Dumnezeu sa o facă. Plus ca i-am și promis ca o voi face însă la partea cu educația crestineasca mă îndoiesc ca voi reuși sau ca mai o consider oportuna. Uneori cred ca Dumnezeu e prea bun cu unii dintre noi dar totuși avem mare nevoie de toată mila Lui...nu știu Cum as putea rezista dacă mi-ar da o "palma "( o încercare mai grea) sau ne-ar întoarce spatele...