Citat:
În prealabil postat de ioan67
Excelentă afirmație!
M-am gândit frecvent că e cumva anormal ca toți din casă să se împărtășească iar eu să aștept, să tot aștept... Până am renunțat.
E o bucurie aparte, totuși, că îi văd pe ai mei cum se împărtășesc...:) Așa cum un părinte se satură privindu-și copilul când mănâncă, așa și eu m-am împărtășit adesea de minunea familiei mele care se împărtășea cu Sfintele Taine.
Totuși lucrul îmi pare nefiresc.
Da, excelentă afirmația ta, sărumâna că m-ai ajutat să reflectez încă o dată la chestiunea asta.
|
Cam așa ceva...
Încercăm și noi păcătoșii sa tragem nădejde măcar pentru copiii noștri. Poate ne va fi osândă mai ușoară în iad dacă îi vom ști pe ei mântuiți sau din contra mai grea dacă i-am tras după noi.
Inițial m-a încercat și ispita de a crede ca dacă noi părinții vom fi în iad nici copilul nu va fi pe deplin fericit sa ne știe pe noi acolo, însă nu e chiar așa. Copilul e dator sa lase pe tatal lui și pe mama sa. El se va preocupa de copiii lui. Invers cred ca nu se poate ( părintele sa ajunga în rai dacă copilul doamne fereste cade )