Rugăciunea Sfântului Serafim avea mare putere. Tămăduia bolnavi care ajunseseră deja în pragul morții. În mai 1829 se îmbolnăvise grav soția lui Alexei Iurievici Vorotilov, din satul Pavlov, regiunea Gorbaciov.
Vorotilov avea mare credință în puterea rugăciunii sfântului, dar și sfântul îl iubea ca pe un ucenic de-al lui. A plecat, deci, îndată spre Sarov, unde a ajuns la miezul nopții. Cu toată ora nepotrivită la care a sosit, s-a dus direct la chilia părintelui Serafim. Acela, ca și când îl aștepta, ședea în pragul chiliei sale.
– Ce te-a făcut, bucuria mea, să vii la chilia sărmanului Serafim la ora asta?
– Am venit să cer ajutor pentru soția mea bolnavă.
– Soția ta, i-a spus atunci sfântul vizitatorului, e scris să moară.
Acela, însă, a căzut la picioarele lui cu lacrimi și l-a rugat să mijlocească la Domnul, pentru a-i dărui sănătate soției sale. Sfântul s-a adâncit imediat în rugăciune , vreme de zece minute. Apoi și-a deschis ochii, l-a ridicat pe Vorotilov și i-a zis:
– Iată, bucuria mea, Domnul îi dăruiește viața soției tale. Mergi la casa ta cu pace.
Când a ajuns acasă, a aflat că în ceasul în care părintele Serafim se ruga, soția sa a simțit o ușurare. Curând s-a însănătoșit complet.
( Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|