[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în fiecare an, în ziua de 27 iulie, pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, unul dintre sfinții „doctori fără de arginți”. Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, fiind un model de urmat atât ca doctor, cât şi ca slujitor creştin al Mântuitorului Hristos.
Acest slăvit între mucenici şi răbdător de chinuri al lui Hristos a trăit în Imperiul Roman în vremea marilor persecuţii asupra creştinilor săvârşite de către împărații păgâni Maximian și Dioclețian. Sfântul Mucenic Pantelimon s-a născut în cetatea Nicomidiei (Asia Mică), în părțile Bitiniei, în anul 275. La naștere a primit numele Pantoleon, care înseamnă „cel puternic în toate ca un leu”. Tatăl său, Eustorgios, era păgân, slujind idolilor, iar mama sa, Euvula, era creștină, învăţând de la strămoșii ei sfânta credință, slujind cu mare evlavie lui Hristos. După moartea mamei, tatăl a îndrumat copilul la școlile păgâne ale timpului. Tânărul a studiat filosofia şi a urmat şcoala de medicină la Nicomidia, apoi a fost încredințat spre ucenicie medicului Eufrosin. Dobândind multe cunoştinţe şi o înţelepciune aleasă a practicării medicinei, el a fost remarcat de împărat, care l-a şi ales drept medic al său.
Dumnezeu avea să Se descopere în inima tânărului doctor, făcându-l să își dorească cu ardoare să-L primească pe Hristos în viaţa sa. Trecând zilnic prin faţa curţii preotului Ermolae din Nicomidia, tânărul Pantoleon a fost chemat odată să intre înăuntru. Bătrânul Ermolae i-a arătat că „ştiinţa medicală nu poate aduce decât slaba uşurare naturii noastre suferinde şi sortită morţii şi că numai Hristos, singurul Doctor adevărat, a venit să ne aducă mântuirea, fără leacuri şi fără plată”. Într-o zi, pe când se întorcea de la Eufrosin, Pantoleon găsi pe drum un copil mort, muşcat de o viperă. Văzând aceasta, la început s-a temut şi s-a depărtat puţin, dar apoi, căutând spre cer, a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, nu sunt vrednic a Te chema, însă arată-Ţi puterea Ta şi fă ca, întru numele Tău, pruncul acesta să învie, iar vipera să moară”. Atunci îndată, pruncul deşteptându-se ca din somn, s-a sculat, iar vipera a rămas moartă. Pantoleon a crezut desăvârşit în Hristos şi a binecuvântat pe Dumnezeu cu bucurie şi cu lacrimi, mulţumindu-I că l-a scos pe el din întuneric şi l-a adus la lumina cunoştinţei Sale. El a fost botezat de Sfântul Ermolae şi a primit numele de Pantelimon, care înseamnă „cel cu totul milostiv”.
Din ziua botezului, Pantelimon a dobândit de la Dumnezeu darul tămăduirii minunate. Astfel, a dat vedere unui orb pe care nu-l putea vindeca nici un doctor. El, punând degetele sale pe ochii orbului, a zis: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos, Care a luminat pe cei orbi, caută și vezi!” În clipa aceea s-au limpezit ochii orbului și a văzut. Auzind de aceasta, tatăl lui Pantelimon a crezut în Hristos împreună cu toți cei din casa lor. Apoi, fericitul doctor fără de arginți mergea pe la casele bolnavilor, pe la cei din spitale și îi tămăduia numai cu rugăciunea, cu chemarea numelui lui Hristos și cu punerea mâinilor sale pe rănile bolnavilor, fără a primi vreo plată, vreun dar, amintea părintele Cleopa Ilie într-o predică rostită la sărbătoarea sfântului.
Pentru credinţa şi dragostea tânărului Pantelimon faţă de Hristos, împăratul Maximian a dat poruncă să fie aruncat în temniță. Apoi, chemat fiind la judecată și nevoind să jertfească idolilor, Sfântul Pantelimon a fost cumplit bătut, ars cu făclii aprinse pe trup, strunjit cu gheare de fier și aruncat în mare. Dar, văzându-l scăpat nevătămat din toate, mulți au început să creadă în Hristos pentru semnele şi minunile săvârşite de sfânt. Atunci, împăratul l-a condamnat la moarte pe Pantelimon, prin tăierea capului. Ostaşii l-au legat de un măslin şi călăul, apropiindu-se, l-a lovit pe sfânt cu sabia peste grumaji, însă fierul s-a îndoit precum ceara, iar trupul sfântului n-a fost rănit, pentru că nu-şi sfârşise rugăciunile sale. Atunci ostaşii, înspăimântându-se, au zis: „Mare este Dumnezeul creştinilor...!” Apoi, căzând la picioarele sfântului, au grăit: „Rugămu-ne ţie, robul lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, ca să se ierte păcatele noastre, câte ţi-am făcut ţie din porunca împăratului”. Şi rugându-se Sfântul Pantelimon pentru cei care îl prigoneau, a venit un glas din cer către dânsul, întărind schimbarea numelui său: „Slujitor credincios, dorinţa ta va fi acum îndeplinită, porţile cerului îţi sunt deschise, cununa ta e pregătită. Vei fi de-acum înainte adăpost deznădăjduiţilor, ajutor celor încercaţi, doctor bolnavilor şi teroare demonilor. De aceea, numele tău nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon”.
Ostașii apropiindu-se, mai întâi i-au sărutat trupul, apoi i-a fost tăiat capul, dar sânge nu a curs, ci lapte, iar măslinul uscat de care fusese legat martirul a înverzit și a rodit cu fructe din belșug. Auzind acestea, împăratul a poruncit ca și trupul sfântului și acel măslin să fie arse. Mai târziu, după plecarea soldaților lui Maximian, credincioșii au scos din cenușă trupul neatins de foc al Sfântului Pantelimon și l-au îngropat cu mare cinste pe moşia lui Arnantios Scolasticul.
Astfel a mărturisit pe Hristos Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, dăruit de Dumnezeu cu darul vindecării bolilor omenești, sărac de toate averile cele trecătoare și foarte milostiv, astfel a primit tăierea capului cu sabia pentru dragostea sa faţă de Hristos și acum se bucură veșnic cu toți sfinții mucenici, în Împărația lui Dumnezeu. Şi aşa se împlinesc cuvintele Mântuitorului: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia cerurilor” (Matei 5, 10).
Vrednicul de pomenire arhimandrit Teofil Părăian, vorbind despre Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, spunea: „E bună cinstirea pe care i-o aducem unui sfânt prin cuvânt, e bună cinstirea pe care i-o aducem unui sfânt prin gând, e bună cinstirea pe care i-o aducem unui sfânt prin laudele rânduite de Biserică, e bună cinstirea pe care o aducem oricărui sfânt sub îndrumarea Bisericii noastre, dar cea mai de căpetenie cinstire pe care i-o putem aduce unui sfânt este să ne asemănăm cu el. Nu suntem doctori, nu suntem tămăduitori, dar mângâietori putem fi, alinători de suferinţă cu putere omenească, cu dorinţa de bine pentru cel care suferă, asta o putem face şi noi; şi dacă facem cele la măsurile noastre, face şi Dumnezeu prin noi ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastră. Și atunci, iată că suntem şi noi pe calea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon”.