Mi-ar plăcea să am un copil călugăr, deși nu i-aș impune să urmeze calea asta. M-aș bucura, însă, dacă ar avea chemare și ar urma-o. Mai mult, nu aș cârti dacă într-o zi soțul mi-ar spune că vrea să devină monah. M-aș ruga lui Dumnezeu să-l întărească și să-l lumineze pe calea aleasă.
La întrebarea cu barba să mai răspund? Nu am nici o problemă cu ea, ba chiar îmi place. Eu însămi aș purta barbă, dacă aș fi bărbat. :)
Eu mai sus spuneam că habotnicul ține doar litera, nu și duhul. Că nu poate vedea mai departe de dogmă și că, implicit, îi lipsește dragostea de oameni. Pentru că dacă ar avea-o, iar fi odihnă aproapelui, nu judecător. L-ar îndrepta cu blândețe, nu urlând de pe un piedestal duhovnicesc imaginar.
__________________
"Mergeți și propovăduiți Evanghelia. Dacă va fi nevoie, folosiți și cuvintele."
|