Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic va participa joia aceasta la sărbătoarea Mutării moaștelor Sfântului Dionisie de Zakynthos, la 300 ani de la eveniment.
Patriarhul Bartolomeu va fi primit la Mănăstirea Strofadelor și a Sfântului Dionisie din insula grecească Zakynthos miercuri, 23 august 2017. Sanctitatea Sa va oficia slujba Vecerniei Mari spre sărbătoarea ocrotitorului spiritual al insulei.
Programul liturgic va continua joi dimineață începând cu ora 7:30, când va avea loc Utrenia, urmată de ceremonialul liturgic oficiat de Patriarhul Ecumenic împreună cu un sobor de arhierei. La eveniment va participa și Președintele Greciei Prokopis Pavlopoulos, informează ermisnews.gr.
În aceeași zi, de la ora 19:30 va avea loc o procesiune cu moaștele Sfântului Dionisie pe străzile orașului Zakynthos. Sâmbătă, 26 august, după Sfânta liturghie arhierească vor fi reașezate sfintele moaște în raclă.
Sfântul Dionisie s-a născut în anul 1547, în insula Zakynthos, din Marea Ionică. A provenit dintr-o familie nobilă și a fost educat de călugări, reușind să învețe limbile greacă, italiană și latină. A fost tuns în monahism la Mănăstirea de pe insula Stamfani.
A excelat în teologie și a primit hirotonia ca preot, cu numele Daniel, în anul 1570. Sfântul Dionisie a trecut la cele veșnice în data de 17 decembrie 1622, la vârsta de 75 de ani.
Sfântul este serbat în Biserica Ortodoxă Greacă în ziua adormirii sale, iar în 24 august este amintită mutarea moaștelor sale. În 1717, din cauza numeroaselor incursiuni ale piraților, monahii din Mănăstirea Strofadelor au mutat moaștele Sfântului Dionisie la metocul mănăstirii din Kalliteros, Zakynthos.
Mănăstirea Strofadelor a fost un foarte important centru monastic și duhovnicesc al Ortodoxiei. De-a lungul timpului, așezământul a folosit drept loc de retragere și întărire duhovnicească pentru oamenii de știință și preoții din Zakynthos. Aici a trăit ca monah patriarhul Grigorie al V-lea al Constantinopolului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|