[AlinB]

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Nu, omule, nu le confund, dar nu pot ajunge să iubesc un om pentru care nu simt nimic, de care sunt departe de a mă îndrăgosti. Pot cel mult să-l stimez, să-l apreciez, dar nu să formez o pereche. Fostul meu prieten era prof. de română şi am pornit ca proasta pe principiul "va veni în timp". Ei, ce să vezi? N-am ajuns să simt nimic pentru el, de aceea ne-am şi despărțit.

Altfel, ştiu ce înseamnă să iubeşti. Patru ani am ţinut la un bărbat căsătorit. Stai calm, nu i-am stricat eu casa.

Totusi, nu pot sa nu remarc, in treacat, ca avand 21 ani, 4 ani ai tinut la tipul asta, si cu profesorul de romana...cand? pe la 15?

Sau ordinea a fost inversa?

Ce te asteptai sa simti la gradul asta de imaturitate fizica/psihica/afectiva/etc ?

Ce crezi ca ar putea sa faca celalat ca sa trezeasca intr-o persoana devotament, recunostinta, admiratie, cand nu e decat un mic copil narcisist, plictisit si rasfatat care crede ca toate i se cuvin si toti ii sant datori, oferind la randul sau..mai nimic ?

Ah, da..poate pofti ceva care vor toti si nimeni nu poate avea, chestii inaccesibile, mai ales daca isi foloseste si imaginatia, dar asta nu e dragoste ci o forma de idolatrie.

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Elena, cred că răspunsul la thread-ul tău (şi la oricare alt lucru) se află tot în înduhovnicire/Dumnezeu. Cu cât te apropii mai tare de Hristos, cu atât nevoile tale se schimbă, realizezi că-ţi trebuie (mai) puţine lucruri. Şi asta ţi-o spun nu din ceva piscuri spirituale, ci prin prismainfimei mele experienţe, inclusiv duhovniceşti. Când mă străduiam să fac voia lui Dumnezeu, nu-mi păsa că sunt singură, practic trăirea creştină îmi ocupa toată viaţa. Numai acum, de când am decăzut serios, mi se năzare să mă mărit. (Vezi? Am şi eu de lucrat.)

Sau poate e altceva. Cat esti curtata si ti se pare ca ai de unde alege oricand, nu-ti bati capul sa te mariti.
Si timpul trece, si 17 se fac 20+ iar colegele de facebook au deja pe cineva, in relatii care promit casatorie si tu nu ai nimic, iar mai tarziu 20 se fac 30 si atunci apare si disperarea..

Casatoria nu e ce-ti imaginezi tu:

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Aşa-mi spun şi eu, în rugăciune cel puţin ("un om bun, mai bun decât mine, alături de care să mă sfinţesc şi să păşesc pe calea mântuirii"). Pe urmă mă trezesc: ce să facă un asemenea om în preajma mea? :)) S-ar călugări, probabil, sau şi-ar lua o soţie pe măsura lui.

Uite cum se paseste de fapt pe calaea mantuirii si cum se sfintesc oamenii:

"32. Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei.
33. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac."

(Luca, 6)

Sau pe scurt, daca ai sa te casatoresti visand inimioare roz, o sa esuezi groaznic.
Daca vrei sa te mantuiesti prin casatorie, ateapta-te la incercari peste masura posibilitatilor tale actuale.
Poate un sot cazut intr-o patima. Poate probleme financiare. Poate mai rau, un copil bolnav. Poate fara copii. etc.
Dar ai sa-ti dai seama in timp, ca poti mai multe decat crezi, daca faci alegerile corecte.