[cristiboss56]

Sunt uneori si bucurii si lacrimi nebune.
Acelea il fac pe om sa se socoteasca ca este cineva.Numai lacrimile care se varsa din inima, din smerenie, din cainta cuiva, care se crede pe sine cel mai mic si cu tot felul de lipsuri, sarac, si pe toti ii vede mai buni, si de toti ii este mila, si-i arde inima lui de dorul de Dumnezeu, numai acestea sunt de la Duhul Sfant salasluit in inima.
Foarte multa lume se inseala prin duhurile acestea – prin parerea ca el este mai bun ca altii.Cat timp te lupti cu aceste ganduri (cum ca esti mai bun) vei lua cununa. Stii cand este caderea? Cand te-ai invoit cu ele, cand le-ai acceptat ca fiind adevarate, reale, cand le crezi.
Somnul calugarului sa nu fie gramada
Cand este bine sa fac canonul?
Canonul foarte mult ajuta dupa miezul noptii. Daca la biserica este slujba, utrenie sau priveghere, si eu fac canon in timpul acela, am pierdut. Si daca dorm, mai tare am pierdut. Asa-i complet: daca stau la utrenie, si de la utrenie ma duc la chilie, si intre doisprezece si patru dimineata ma nevoiesc. Pe urma, daca vad ca vine somnul, si nu mai pot, este bine sa ma culc, ca sa se odihneasca cat de putin mintea, pentru ca sa pot judeca si sa pot face si ascultare.
Cel care are somnul cu intrerupere, acela sporeste repede. Cat timp somnu-i tot gramada, nu poate spori calugarul. Daca somnu-i gramada, ma trezesc ca mirean. Daca somnu-i impartit, ma scol ca si un calugar.
Daca te-ai culcat si in zece-douazeci de minute te-ai trezit, este ispita. Nu ingerul lui Dumnezeu te-a trezit, ci diavolul, ca sa te tulburi.
Cat timp ii cineva bolnav cu nervii si are o stare nelinistita, la acea persoana trebuie mai mult pogoramant. Trebuie sa aiba liniste, nu mai trebuie fortare prea mare; este o vatamare a mintii.
Candva a privegheat si a depasit masura. Daca cineva si-a facut o masura de priveghere, si-l auzi ca n-a dormit doua nopti la rand – asta-i ispita. Daca ti-ai facut o masura de priveghere, si vezi ca mintea nu mai judeca bine – nu mai poti deosebi binele de rau – atunci trebuie sa te culci, sa te odihnesti.
Sa avem mila de toti, chiar si de eretici
Duhul cel Sfant in multe feluri il trezeste pe suflet.
Sunt unele vedenii sau visuri care se repeta si de trei ori pe noapte, dar si diavolul poate sa faca treaba asta. Sau cand te rogi la Dumnezeu sa-ti descopere ceva, atunci Duhul Sfant iti poate descoperi. Si ceea ce vezi prima oara vezi si a doua oara si a treia oara la fel, si atunci ai lacrimi de umilinta si multa smerenie.
Niciodata de cand ma stiu calugar si nici acum, nu am avut curajul sa-i cer si nu i-am cerut lui Dumnezeu nimic! Sporul nostru este asa: toti care s-au trezit cu sufletul, n-au altceva de facut decat sa planga, si numai prin plans vom capata mila lui Dumnezeu. Alta cale nu mai este, caci omul cand plange si suspina din inima, atunci toate duhurile, toate ispitele se retrag, si atunci are o minte care intelege sanatos. Dar cat timp sunt impietrit, nu pot deosebi binele de rau. Foarte mult ajuta lacrimile care ies din inima cu multa smerenie, cu multa cainta.
Un sfant parinte spune asa: „Striga la Dumnezeu prin fapte bune“. Iar cand vezi ca nu poti face nicio fapta buna, foarte mult ajuta sa inmultim smerenia. Sa vedem pe toti mai buni, sa avem mila de toti, chiar si de eretici. Sa ne rugam la Dumnezeu: „Doamne, lumineaza-le mintea, sa se intoarca la Adevar“, pentru ca Duhul Sfant si pe ei ii va primi, daca se vor smeri. Ei au patima asta: se incred in ei, nu in Dumnezeu, si n-au evlavie la sfinti.
Duhul cel Sfant s-a salasluit in inimile tuturor mucenicilor care au cautat sa biruie patimile trupesti si sufletesti si sa slujeasca Bunului Dumnezeu. Iar sectele si chiar credinciosii care se incred in ei insisi, sau se cred ceva, sau cred ca sunt mai buni ca altii, sunt de plans. Doamne, fereste!
Un sfant avea o smochina si se ruga plangand: „Doamne, nu ma lasa, ca ma lupta gandul sa mananc smochina aceea” – el se lupta ca sa poata birui acel gand. Bunul Dumnezeu celor ce se lupta cu acele mici, le va da puteri sa se lupte si cu cele mari. Cei care nu se pazesc de cele mici, fara sa vrea cad in cele mari.
Foarte mult ajuta marturisirea si cainta.
Pentru sectari este bine sa ne rugam, dar nu la Sfanta Liturghie. Rugaciunea pentru aproapele este ca o milostenie duhovniceasca.
Ras si gluma sau asprime?
Cum se tanguieste inima dupa Dumnezeu?
Daca ai simtit inima – si numai asa o poti simti: daca duci o viata de pocainta si-ti pare rau – doresti mantuirea. Atunci Duhul Sfant te indeamna sa zici „Doamne Iisuse…“, si asculti cu urechea sufletului si-l pui pe gand, care iese din inima, sa zica „Doamne Iisuse…“. Atunci vei capata rugaciunea asta a inimii.
Daca rad si glumesc, pierd! Sa fiu aspru cu mine, sa ma inchid.
Calea de mijloc. Unele dati, mai bine sa pierd, numai sa nu jignesc pe aproapele. Dar nici prea multa gluma, pentru ca atunci pierd in partea cealalta”.
(Parintele Proclu Nicau, “Lupta pentru smerenie si pocainta”, Editura Agaton, Fagaras, 2010)