[image=http://theologhia.files.wordpress.com/2007/07/p5298521.jpg?w=289&h=318]
2. Natura luminii
Aceasta Lumina care este inerenta Parintelui Luminilor (Iacob 1, 17), ne renaste si chiar ne creeaza din nou pe noi; schimba radical directia atentiei noastre: mai înainte, ea era atrasa de pamânt si de alte lucruri trecatoare, vremelnice. Sub actiunea harului, atentia se cuprinde înlauntru si, de acolo, rasare în sfera duhovniceasca “nevazuta si vesnica” (II Cor. IV, 18). Ceea ce mai înainte ne parea noua important si chiar fundamental devine neînsemnat pentru duhul nostru; bogatia, puterea si slava pamânteasca si toate cele asemenea lor îsi pierd atractia. Chiar stiinta, care nu ne da noua cunoasterea esentiala, adica cea despre Dumnezeu, tot astfel si speculatiile filosofice lipsite de viata autentica, ramân niste valori trecatoare.
Când Lumina cea neatinsa dupa esenta si nenumita ne cuprinde din afara si patrunde înlauntrul sufletului nostru, atunci si noi devenim niste fiinte în afara de vreme. Lumina aceasta care este de la Dumnezeu este Lumina iubirii si a cunoasterii; dar un tip de lumina si cunoastere cu totul deosebite. Amândoua se revarsa una într-alta si, în fond, sunt una în vesnicie. Iubirea atrage cu atâta putere, încât pentru nimic în lume duhul nostru nu-si opreste luarea-aminte despre ceea ce se petrece cu noi, desi el traieste în chiar aceasta “petrecere”. Nu exista miscare spre sine însusi a duhului. În avântul sau el este încordat de a simti Ceea ce nu se poate simti, sa îmbratiseze pe cel neîncaput, sa-l ajunga pe cel neajuns; sa fie numai în El si sa nu mai vada nimic altceva.
Domnul mi-a dat harul de a întelege starea disperata a pacatoseniei mele; si chiar mai mult decât atât: sfânta ura fata de pacatul meu, adica fata de mine însumi, care sunt una cu pacatul meu, a carui miasma este asemenea gazelor otravitoare. A te tamadui prin propriile sfortari este cu neputinta. Fiind cuprins de o totala disperare de starea în care esti, unica scapare care ramâne este de a te arunca în bratele lui Dumnezeu cu o nadejde fara de nadejde. Acest salt poate fi definitiv, fara întoarcere; mi-e frica sa ma întorc; n-am nici putere sa ma împotrivesc pacatului, sa-mi mentin nepatata viata cea noua…
Aparitiile Luminii Necreate sunt mult mai rare decât cred unii. În elanul pocaintei, multi asceti s-au învrednicit de acest dar, fara ca sa îndrazneasca sa se opreasca cu mintea supra lui ca sa-si dea seama cu adevarat: “Cine este acesta?” Ei se multumesc cu actiunea Luminii asupra sufletului si duhului lor: împacarea cu Dumnezeu, mângâierea nepretuita, simtirea vesniciei, înfrângerea mortii