Și uite așa din acținea de a stabili canonicitatea icoanei am ajuns la rugăciuni de sfințire. Cum s-a ajuns a aceste rugăciuni, de la cine le-am preluat (și în ce perioadă!), nu interesează pe nimeni, important este că majoritatea asta fac. Ignoranță pură! Uite aici și explicația:
"Încă din vechime, înainte ca o icoană să fie cinstită, ea era adusă și prezentată episcopului sau preotului, dar nu cu scopul de a o „sfinți”, ci de a recunoaște în ea „icoana”. În anumite regiuni ale Bizanțului iconografii nu scriau numele sfântului pictat, ci mergeau la episcop sau preot, și dacă acesta recunoștea „canonicitatea” chipului zugrăvit, el însuși scria cu mâna: „Iisus Hristos”, „Maica lui Dumnezeu”, „Sfântul Nicolae” sau numele care se cerea. Această acțiune a fost considerată în popor „sfințire a icoanei”, dar ea nu presupunea citirea vreunei rugăciuni sau stropire cu agheasmă."
|