In tara tuturor posibilitatilor. . .
ATAC armat în Las Vegas. Un bărbat a tras cu arma automată în spectatorii unui concert de muzică country. UPDATE: Cel puțin 20 de morți și 100 răniți / Poliția l-a lichidat pe suspect !
O serie de împușcături au fost raportate în apropierea unui complex turistic, Mandalay Bay, din Las Vegas, după ce o persoană a deschis focul în apropierea zonei unde se desfășura un festival de muzică country, informează presa internațională.
UPDATE 12.30 Mărturia miliardarului Dan Bilzerian, după atacul armat din Las Vegas
Dan Bilzerian, supranumit ”regele Instagramului”, se afla în mijlocul oamenilor care se aflau la concertul din Las Vegas, în momentul în care un bărbat a deschis focul asupra mulțimii, miliardarul înregistrând pe telefonul mobil momentele de panică ce au urmat atacului.
Fostul jucător de poker a reușit să se filmeze în timp ce fugea din calea gloanțelor, alături de miile de oameni care participau la concert. Bilzerian a relatat șocat că o tânără, care se afla la câțiva metri de el, a fost împușcată în cap.
”O fată tocmai a fost împușcată în cap, în fața mea. E o adevărată nebunie. E timpul să-mi iau arma și să mă întorc” , a spus Bilzerian.
UPDATE 11.30 Bilanț în creștere: Cel puțin 20 de persoane au fost ucise și alte cel puțin 100 sunt rănite în urma unui atac armat ce a avut loc la un hotel unde avea loc un festival de muzică din Las Vegas, potrivit Sky News.
Centrul Medical Universitar a confirmat că peste 100 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Danita Cohen, purtătorul de cuvânt al centrului, a declarat că 14 persoane se află în stare gravă.
Pe scurt:
Cel puțin douăzeci de persoane au decedat și alte 100 au fost rănite în urma unui atac armat cu armă automată ce a avut loc la un hotel unde avea loc un festival de muzică country.
Împușcăturile au fost raportate în jurul orei locale 22:00 (08:00, ora României) în timpul festivalului Route 91 Harvest, în timp ce cântărețul de muzică Jason Aldean cânta într-un cazinou extrem de popular.
Poliția a blocat bulevardul Las Vegas pentru a căuta persoana ce a deschis focul și apoi l-au împușcat mortal
UPDATE 10:38 Polița americană a anunțat prin intermediul contului de Twitter că suspectul atacului armat din Las Vegas a fost împușcat și că nu consideră că ar mai exista alți atacatori, informează presa internațională.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|