View Single Post
  #7  
Vechi 05.10.2017, 22:00:46
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

În urma alegerilor care au avut loc astăzi în Reședința Patriarhală, PS Ignatie a devenit Episcop ales al Hușilor. După alegere, Preasfinția Sa a mulțumit lui Dumnezeu și L-a rugat să-l binecuvinteze în noua slujire.
Preafericirea Voastră, mi-ați dat un credit extraordinar de mare alegându-mă în postul de Episcop titular al acestei binecuvântate eparhii. Știu că așteptările din partea Înaltpreasfințiilor și Preasfințiilor Voastre sunt direct proporționale cu cerințele stringente, responsabile și consistente pe care le presupune o asemenea demnitate de la sine. Însă, am nădejde vie că rugăciunile stăruitoare, dragostea și sprijinul nepregetat atât al Preafericirii Voastre, al Înaltpreasfințiilor și Preasfințiilor Voastre sunt pentru mine reazem și referință sfântă în această slujire încredințată.
Îmi propun, cu ajutorul și lucrarea harului lui Dumnezeu, să-i slujesc pe clericii și credincioșii din Eparhia Hușilor, și o spun cu toată deplinătatea conștiinței mele, așa cum ne cere Sfântul Simeon Noul Teolog: nepărtaș la păcat, smerit în purtarea din afară și inimă zdrobită în starea dinlăuntru. Fără a mă plasa în zona aceasta a convenționalului, îmi revine datoria aceasta firească de a-I mulțumi lui Dumnezeu celui slăvit în Treime, Sfântului Ignatie Teoforul, ocrotitorul meu spiritual, pentru aceste momente. Apoi, mulțumesc Preafericirii Voastre pentru încrederea sinceră, dragostea și mai ales grija discretă manifestată față de persoana mea. Vă mulțumesc!
La final, ierarhul a adresat mulțumiri mai multor persoane care l-au îndrumat și susținut de-a lungul activității sale în slujba Bisericii.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote