View Single Post
  #43  
Vechi 11.10.2017, 00:46:30
Demetrius Demetrius is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.04.2012
Mesaje: 3.110
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Bucuriepedrum Vezi mesajul
Demetrius, tu ții morțiș să ne certăm sau chiar ești insensibil la nuanțe? Fata zise clar că duhovnicul pe care-l are acum nu înțelege nimic din sufletul ei, nu face decât să o condamne și nici măsura nu i-a dibuit-o, din moment ce-i dă un canon peste puterile ei. Când se ajunge la asta, preoții încearcă un canon mai ușor, doar-doar enoriașul l-o putea duce. De acolo, are de unde să crească.

Și dacă nu există comunicare bună cu el, cu preotul, ce vrei să facă? Să se scârbească de Biserică și de duhovnicie și să renunțe la Hristos sau mai bine să-l schimbe cu altul, cu care și rezonează?
Tu ești prieten cu toată lumea? Nu amic, nu politicos, am zis prieten. Poți tu să te legi profund - ca interese, optică, principii etc. - cu toți? Răspunde-ți ție. Și poate așa ai să înțelegi de ce unul (inclusiv un duhovnic) pentru unii e mumă, pentru alții e ciumă. Că nu toți ne sunt perfecți să ne devină părinți duhovnicești.
Tot asa au zis si schimbatorii de bani lui Iisus cand i-a izgonit cu biciul din templu: "Esti insensibil la nuante, fii rezonabil. Pentru unii esti muma, pentru noi esti ciuma!"

Nu Dumnezeu se supune fata de om, ci omul fata de Dumnezeu.
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări,
Zvâcnită din Vrerea divină,
Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări
Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru)
Reply With Quote