Citat:
În prealabil postat de AlinB
dar alta idee care trebuie retinuta este aceea ca de cele mai multe ori imaginea idilica despre casatorie inainte sa fii casatorit(a) e substantial diferita de cea din timpul casatoriei. Aici fiecare trebuie sa se ajusteze in asa fel incat sa mentina relatia vie. Daca unul doar nu tine pasul, distanta creste pana la ruptura iar cele mai nasoale rupturi nu sunt alea care ajung sa fie consemnate in acte, ci tocmai alea care in care relatia continua desi fiecare e un chin pentru celalat - cu forma anesteziata in care cei doi se ignora reciproc.
|
Mulțumesc, știam, am trăit în aceeași casă cu părinții mei. :) Până și în timpul liceului eram o militantă împotriva căsătoriei tocmai prin prisma a ceea ce văzusem, adică oameni care trăiesc unul cu altul în virtutea inerției - "avem copii"/"ce spune lumea dacă divorțăm" ș.a.m.d. -, deși nu se suportau unul pe altul, ba chiar se disprețuiau. Târziu am înțeles că există și relații funcționale, iar asta nu o datorez cărților (cu toate că citeam), ci exemplului direct dat involunar de doi profesori, soț și soție, care m-au adoptat sufletește.
Așa că sunt departe de a idealiza căsătoria/viața de cuplu de orice fel. :)