Sa o luam altfel, ca de discutii nu ne ferim, doar ca nu avem nadejde de la ele:
Sa presupunem ca sunt un individ mai bogat in expresie decat Plesu, mai dialectic decat Hegel si mai intelectual decat Kant. Pe langa asta, dar nu mai putin important, am si altceva, sau ma straduiesc sa dobandesc: frica lui Dumnezeu. Anume vreau sa ma fac vrednic sa fac ce e placut lui Dumnezeu. Cum anume, sa zicem ca nu stiu de la mine si nici din scripturi nu indraznesc sa firm ca inteleg, ci caut sa ma pregatesc. Cum?
Sa zicem ca aflu despre cuvintele unui martir crestin ca re a suferit intr-o inchisoare comunista torturi dezumanizante, chinuri si chiar moarte, sau ale unui om cuvios ca re a trait in pustie sau ale unui preot cu familie, poate chiar contemporan, sau vechi de 1500 de ani, care intr-un singur gand zic cu totii asa:
Se cuvine a cinsti pe sfintii, in virtutea vestii data de mantuitor, ca sfintii lui vor face minuni, chiar mai mari decat el. Se cuvinte a cinsti sfintele moaste, care se pot considera ca scantei si sclipiri ale lucrarii harului pe pamant, de care uneori ne invrednicim sa fim atinsi si luminati. Se cuvine a cere chiar mijlocirea rugaciunii catre Dumnezeu prin acestia, anume luand drept model viata, gandirea, sau credinta si smerenia lor, la care noi inca nu am ajuns inca, stiind ca rugaciunea lor chiar "functiona". Cine sunt eu sa cred ca pot singur, doar cu mintea mea, care este cunostere mijlocita, supusa dualitatii si contradictilor si pe deasupra rezultat al neascultarii si al ispitei diavolesti?
Ce fac eu atunci citind sau cunoscand toate acestea?
Stiu despre mine ca sunt om plin de greseli, pacate, stiu ca ratiunea deseori ma inseala, stiu ca si credinta e mereu muscata de indoiala, ca Promoteu de vultur. Si imi mai aduc aminte ca Dumnezeu insusi, in evanghelii, punea la mare pret marturia, marturisirea, martorii etc. Stiu despre cei mai sus enumerati ca au marturisit prin viata sau martiriul lor. Stiu ca exista martori care atesta despre curatia vietii lor si mai am si marturia cuvantului scris.
Cand mintea mea cuprinde toate astea ce face? Se apuca frumusel si pune la colt, pe coji de nuca, toata ratiunea aceea bogata si sclipitoare, cu toate infatisarile ei minunate si pretioase si se deschide umil si cu frangerea voii, la a-si insusi toate cele predicate de acei oameni, desi ratiunea se impotriveste, desi propria experienta nu poate sustine ce zic ei, in ciuda intelectului deci si a cele ce crede el ca intelege direct din scripturi. Asta inseamna curaj duhovicesc. Asta inseamna iubire de aproape, asta inseamna inceputul intelepciunii. Asa cum moartea este inceputul vietii si rastignirea ratiunii, este inceputul invierii ei in haina credintei.
Nu mi-e rusine sa fac asta, ci cred cu tarie, ca ma aflu pe drumul cel bun. Desi ma indoiesc. Spun si eu ca Descartes. Cred, deci ma indoiesc. :)
Spunea un om cuvios, ca nu e bine sa incercam sa spargem intelepciunea de piatra a scripturilor, cu dintii nostri duhovnicesti de lapte. Sa mergem smerit pe urmele celor care stiu sa talcuiasca scriptura si sa ne apropiem cu pasi mici de bogatia ei.
Nu putem face asa decat incepand cu rugaciunea, slujind lui Dumnezeu, acceptand slujirea preotilor, pentru a participa la taine, frangand voia prin posturi si punand mintea la colt, pentru a-i da locul cuvenit, anume de a sluji inimii, facand-o altar dumnezeiesc si nu agora greceasca. Asa cum trupul trebuie supus de minte, adica barbatul intelect sa calauzeaasca si sa ingrijeasca, trupul femeie, tot asa inima tainica, locul expresiei credintei si al prezentei harului, sau chipul lui Dumnezeu, trebuie sa fie incununare a mintii si nu organ paralel sau de hobby.
Dumnezeu sa va daruiasca cele de folos mantuirii, chiar daca alege sa faca asta impietrindu-va mintea, ca lui Faraon, de a nu accepta cinstirea moastelor si sfintilor.
Important e ce alegem si cum facem voia lui Dumnezeu. E greu, dar fara a mustra mintea, nu cred ca putem.
Ce zic aici, nu zic de la mine, din aceeasi completa neincredere in mine insumi, ci de la cei mai imbunatatiti. Nu dau citate, ca sunt ca si altii sub blestemul timpului scurt.
|