Nu-ți mai face atâtea probleme, încearcă să-l crești cât poți tu de bine și să te rogi des lui Dumnezeu pentru ocrotirea lui.
Nici eu nu-mi pun păcatele pe seama părinților, ferească Dumnezeu! Tot asta subliniez, că Hristos nu e tartor, nu taie și spânzură după limitările noastre. Că dă har acolo unde omul se străduie, da, e adevărat. Dar pe mine nu m-a pedepsit niciodată. Toată viața am fost sănătoasă (fizic, sufletește e discutabil și, mă rog, nu mereu sub incidența echilibrului), am avut cu ce mă îmbrăca, am avut ce mânca, am putut merge la școală și studia. Nu mi-a lipsit niciodată familia, nici șansele, nici condițiile de a fi fericită. Eu sunt efectiv o răsfățată a vieții, am primit cu carul.
Pentru Iorest: Când spuneam că n-am luat-o pe cărări aiurea mă refeream la preconcepția că un copil conceput în cvasi-păcat musai va fi înclinat să cadă (de parcă n-am fi toți...) și ar ajunge mai curând într-o zonă păcătoasă decât un altul, care încă din stadiul de embrion a fost curat (aici râd scriind). Repet, Dumnezeu e mult mai mare decât vă închipuiți. Dacă mă iau după logica voastră, orice nebotezat sau necredincios ar trebui să fie promis dezastrului, inclusiv pământesc. Or, ce să vezi? Mulți trăiesc bine merci, ba chiar fericiți - atât cât poate fi de fericit un om fără Dumnezeu.
__________________
"Mergeți și propovăduiți Evanghelia. Dacă va fi nevoie, folosiți și cuvintele."
|