[cristiboss56]

Pr. asist. cercetător dr. Liviu Petcu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi :

În rugăciunea Tatăl nostru, noi facem un fel de legământ: Dumnezeu să ne ierte în măsura în care și noi suntem iertători cu ceilalți. De câte ori trebuie să iertăm greșiților noștri?
Religia creştină este o religie a iubirii şi a iertării. Ne învaţă Sfânta Scriptură: „Să ne iubim unul pe altul pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 7-8). La Cina cea de Taină, Domnul Hristos le spune ucenicilor: „Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi, să vă iubiţi unul pe altul ” (Ioan 13, 34). Această poruncă o repetă iarăşi după puţin timp: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu ” (Ioan 15, 12), pentru ca apoi să spună acelaşi lucru cu şi mai multă tărie: „Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 15, 17). Asupra nici uneia dintre porunci nu stăruie aşa de mult şi niciuna din ele nu este mai insistent reluată şi tratată atât de amănunţit. Să ne amintim că Mântuitorul pune o singură condiţie în rugăciunea domnească Tatăl nostru :
şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Matei 6, 12).
Într-una din cărțile de referință ale Spiritualității Ortodoxe, Patericul egiptean , se scrie, printre altele, despre „un frate din Libia ce a venit la avva Siluan în muntele Panefo şi i-a zis: părinte, am un vrăjmaş care mi-a făcut multe rele, că şi ţarina mea, când eram în lume, mi-a răpit-o şi de multe ori m-a vrăjmăşit. Iar acum a pornit şi oameni otrăvitori, să mă omoare şi aş vrea să-l dau în judecată. Zis-a lui bătrânul: precum te împaci, fiule, fă! Zis-a fratele: cu adevărat, părinte, de va fi pedepsit, îi va fi de folos sufletului. Răspuns-a bătrânul: cum socoteşti, fiule, fă! Şi a zis fratele: scoală-te, părinte, să facem rugăciune şi voi merge la dregător! Deci, sculându-se şi rugându-se amândoi, când a venit să zică: şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, a zis bătrânul: şi nu ne ierta nouă greşalele noastre căci nici noi nu iertăm greşiţilor noştri! Apoi a zis bătrânului fratele: nu aşa, părinte! Iar bătrânul a zis: ba aşa, fiule! Căci cu adevărat, de vei voi să mergi la dregător, să-ţi facă ţie dreptate, Siluan altă rugăciune nu-ţi va face ţie. Şi punând fratele metanie, l-a iertat pe vrăjmaşul său”.
Dacă noi nu iertăm desăvârşit pe alţii, ar trebui să fim cinstiţi şi să spunem: nu ne ierta, căci nici noi nu iertăm. Căci dacă minţim, atragem osândă grea asupra noastră. Dar putem să spunem aşa? Nu putem. Atunci, tertium non datur. Nu ne mai rămâne decât să ne stăruim să iertăm. A ierta unul altuia supărările - aceasta este calea cea lesnicioasă spre a primi iertare de păcate: întrucât cu „măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura” (Matei 7, 2). Ce poate fi mai uşor decât aceasta? Nu e nevoie nici de posturi, nici de nevoinţe, nici de osteneli. Iartă doar, zice Domnul, şi ţi se va ierta .
Sfinţii Părinţi ne mai supun atenţiei următorul lucru: atunci când ne vine gând de supărare pe fratele nostru, să ne aducem aminte de porunca Mântuitorului către Petru, anume să iertăm de şaptezeci de ori câte şapte (Matei 18, 22), să ne cercetăm în fiecare zi inima, ca nu cumva să avem vreun gând rău împotriva aproapelui nostru şi să nu ne culcăm scârbiţi împotriva cuiva, iar de trebuie să mustrăm pe cineva, să facem aceasta fără mânie şi agitaţie, nu ca şi cum l-am mustra, ci amintindu-i cu smerenie și dragoste ceea cea a spus. Ce frumos spun monahii în mănăstirile noastre: Iertaţi şi Dumnezeu să vă ierte! punând metanie unii altora, agonisindu-şi astfel o conştiinţă curată, dragoste nefățarnică şi fericită smerenie.
„Dacă Dumnezeu te iartă, dar nu te uită, nu te poți mântui”

《 VA URMA 》