View Single Post
  #1165  
Vechi 10.11.2017, 20:43:08
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Exact aceasta este firea, puterea și vrednicia Tai*nelor: să schimbe lucruri, să prefacă, să preschimbe fapte, să-l facă drept pe păcătos, binecuvântat pe necinstit, să înalțe la cer pe cel de pe pământ.
Într-adevăr, cu „cinci minute înainte” de căsătorie este păcat contactul trupesc al perechii, iar cu „cinci minute mai târziu” nu este păcat. Cu „cinci minute înainte” de binecuvântarea preotului avem pe Sfânta Masă pâine și vin, iar cu „cinci minute (înțelege o secundă) mai târziu” avem Trupul și Sângele Domnului nostru cele îndumnezeite. Cu „cinci minute înainte” de Botezul catehumenului împărtășirea acestuia cu Sfânta împărtășanie este un păcat greu, iar cu „cinci minute mai târziu” împărtășirea este o faptă ce se impune și e sfântă.
Cu „cinci minute înainte” de hirotonia sa în episcop „candidatul” este preot și nu poate săvârși hirotonie de cleric, iar cu „cinci minute mai târziu” după săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii în care a fost hirotonit, el hirotonește preoți și diaconi.
Dar de ce oare să rămânem numai la cele dumnezeiești și mai presus de fire, adică la Tainele Bisericii noastre? Oare în cele „ale noastre”, adică în cele omenești, nu devin ele oare valabile decât atunci când sunt săvârșite asemănător? Cu „cinci minute înaintea” semnării contractului de către notar și cei în cauză și a ștampilării lui, el este o simplă hârtie, iar „cu cinci minute mai târziu” este un act public ce pricinuiește consecințe legale de netăgăduit (drepturi și datorii), uneori de nemăsurată întindere. Cu cinci minute înainte de semnarea lui, testamentul nu diferă de o hârtie de ambalaj, dar cu cinci minute mai târziu are puterea să determine soarta unei averi de sute de milioane. Cu „cinci minute înainte” de jurământul Președin*telui Republicii, el este un simplu cetățean, lipsit de orice stăpânire specială, iar „cu cinci minute mai târziu” are puterea să dizolve guvernul și Senatul. (...)
Biserica în mod oficial și documentat și-a exprimat poziția în privința asta. Și a spus clar și categoric că legătura trupească a perechii cu „cinci minute înainte” de căsătorie constituie nu un simplu păcat, ci un păcat atât de mare încât el este considerat impediment la preoție. (Este cunoscut faptul că păcatele numite mici nu constituie impediment la preoție, căci altfel nimeni nu s-ar fi făcut preot...). Sinodul VI ecumenic spune, confirmând canonul 69 al Marelui Vasile: „Anagnostul dacă s-ar împreuna cu logodnica sa mai înainte de nuntă, fiind oprit un an, se va primi spre a citi, rămânând neînaintat, adică să rămână în treapta sa. Citețul care s-a unit trupește cu logodnica sa înainte de nuntă (după ce se va pedepsi cu un an de cădere din treaptă), să fie neînaintat, adică să nu se facă nici diacon, nici preot. Acestea le învață și le legiferează Biserica povățuită de Duhul Sfânt.
( Arhimandrit Epifanie Teodoropulos, Familiei ortodoxe, cu smerită dragoste , traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 18-20)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote