Moaștele Sfântului Apostol Andrei de la Reședința Patriarhală vor fi aduse spre cinstire la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Evenimentul aducerii cinstitului odor este prilejuit de hramul lăcașului de cult, ocrotit de Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului.
Slujbele vor debuta duminică, 12 noiembrie 2017, cu Privegherea, începând cu ora 17:00. În jurul 18:30, soborul slujitor și credincioșii prezenți vor participa la o procesiunea în jurul lăcașului de cult. Răspunsurile liturgice vor fi oferite de grupul Psaltic Anastasis
În ziua sărbătorii, de la ora 08:00 va fi oficiat Acatistul Sfântului Ioan Gură de Aur, Ceasurile, apoi de la ora 09:30 va fi săvârșită Sfânta Liturghie.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|