[cristiboss56]

4. Stadiile (treptele) păcatului
Astfel putem distinge trei stadii în cadrul călătoriei spre ţara păcatului: a) atacul, b) consimţirea şi c) robia.
Cum funcţionează acest mecanism? Funcţioneză astfel: Un oarecare gând viclean (al slavei deşarte, al iubirii de argint, al clevetirii etc.) vine în mintea omului. Diavolul lucrează prin imaginaţie şi prezintă chestiunea cât se poate mai atractivă. în felul acesta atacul devine mai atrăgător şi mai puternic. Până în acest punct omul nu este răspunzător. Aşadar un atac, un asalt al vrăjmaşului sau mai simplu, o bătaie în uşă constituie primul stadiu. Iar starea aceasta este normală. Căci este cu neputinţă să existe om care să nu primească atacul. Sfântul Efrem Sirul spunea că precum în grădină, în chip firesc, împreună cu plantele bune răsar şi buruienile, sau precum insulele sunt lovite de jur împrejur de valuri, aşa şi omul neapărat va veni în contact cu atacurile gândurilor. Stadiul luptei cu păcatul începe de aici încolo. începutul luptei este atacul. Dacă omul îl îndepărtează din mintea sa fără să conlucreze deloc cu el, atunci se izbăveşte şi scapă de urmările nenorocite care urmează. Dar dacă primeşte convorbirea cu gândul cel viclean care mai înainte în mod simplu i-a bătut la uşă, pricinuieşte prietenia şi atunci ajunge la consimţirea păcatului, care este stadiul al doilea în săvârşirea păcatului. De acum omul, avându-se pe sine ca actor principal, săvârşeşte păcatul în adâncurile nepătrunse ale sufletului său. Judecă, huleşte, desfrânează, preadesfrânează, săvârşeşte ucidere şi alte nenumărate fapte rele, şi face tot ceea ce îşi poate închipui mintea omenească.
După aceasta nu rămâne nimic altceva fără numai stadiul al treilea al păcatului, care este săvârşirea activă a lui de către om, a cărui minte mai înainte a devenit roaba gândului, pe care iată de acum nu-l mai poate stăpâni, ci ea este stăpânită de el. Astfel gândul care a început cu o simplă bătaie în uşă, ca un atac, a înaintat, prin deschiderea uşii, la consimţire şi în cele din urmă neputând fi biruit, a sfârşit prin săvârşirea păcatului. Aceasta este călătoria spre păcat, care începe printr-un simplu gând.
5. Patimile - izvorul gândurilor viclene
Până la moarte, în tot acest timp în care sufletul se află în trup, nu este cu putinţă ca omul să nu aibă gânduri şi război. Pricina de bază a gândurilor este războiul diavolului. Cele mai multe dintre gânduri sunt diavoleşti. Scopul diavolului este să-l arunce pe om în păcat, fie cu cugetarea, fie cu fapta. Sfântul Macarie Egipteanul numeşte consimţirea cu gândurile viclene, preacurvie duhovnicească. De aceea şi spune: "Păzeşte-ţi sufletul tău curat, deoarece este mireasa lui Hristos".
De cele mai multe ori gândurile seamănă cu un "curent de apă" înaintea căruia omul de multe ori intră în panică. De aceea diavolii mai întâi ne luptă cu gândurile şi după aceea cu lucrurile. Dacă cedăm în ele atunci încet-încet ne îmbrâncesc în păcatul cu fapta. Sfântul Ioan Damaschin ne spune că gândurile principale ale răutăţii sunt opt. Să le enumerăm: a) al lăcomiei pântecelui, b) al desfrânării, c) al iubirii de argint, d) al mâniei, e) al mâhnirii, f) al plictiselii, g) al slavei deşarte şi h) al mândriei.
Altcineva ne va spune că patima cea mai de seama a omului din care provin toate celelalte patimi este iubirea de sine. Iar iubirea de sine este dragostea şi grija neraţională faţă de noi înşine. Aceasta este patima omului contemporan. Din iubirea de sine izvorăsc trei gânduri principale: al lăcomiei pântecelui, al slavei deşarte şi al mândriei. Din aceste trei gânduri provin toate celelalte.
6. Categoriile de gânduri
Cele citate mai sus se referă la gândurile viclene. Însă, în afară de acestea există şi gânduri bune şi deşarte sau gânduri omeneşti. Gândurile bune vin de la Dumnezeu. Dar cum le vom deosebi de gândurile viclene?
Un oarecare frate a întrebat pe Avva Varsanufie despre subiectul acesta şi a primit răspunsul următor: "Atunci cand gândul te îndeamnă să faci ceva după voia lui Dumnezeu şi ai bucurie în a face aceea şi o întristare care i se împotriveşte, află că e de la Dumnezeu. Iar gândurile de la diavoli sunt tulburate şi pline de întristare". Deci gândurile ce vin de la Dumnezeu, pricinuiesc în om o pace şi bucurie lăuntrică. Şi dimpotrivă, gândurile ce vin de la diavolul sunt pline de tulburare şi mâhnire.
7. Gândurile - începutul războiului
În general, aşa cum am spus şi mai sus, gândurile sunt începutul războiului diavolului împotriva noastră. Şi războiul începe prin atacul gândului, înaintează la consimţire şi sfârşeşte prin săvârşirea păcatului.
Aceasta este călătoria şi evoluţia gândurilor care vin mai ales de la diavol şi de la om.
8. Viclenia diavolească
Să vedem aşadar cum este atacat omul de gânduri, sau ce mod folosesc diavolii ca să ne atace prin gânduri. Viclenia diavolilor care vor să semene înăuntrul nostru o mie şi unul de gânduri necurate, este de nedescris. Diavolul exploateză şi cel mai neînsemnat fapt al vieţii noastre, sau cazul cel mai neprobabil, iscodeşte modul cel mai ciudat pentru ca să ne întineze. Mai întâi de toate, înainte de a ne arunca în păcat, ne aduce gândul că Dumnezeu este iubitor de oameni. Iar după păcat ne bombardează cu gândurile că Dumnezeu este aspru şi neîndurător, ca să ne arunce în deznădejde.
9. Gândurile de hulă
După aceea diavolii încearcă să ne întineze clipele sfinte, precum sunt rugăciunea, Sfânta Euharistie sau ne aruncă gânduri de hulă împotriva lui Dumnezeu. Deci acest preanecurat de multe ori ne aruncă gânduri hulitoare în vremea slujbelor sfinte şi mai ales în aceea a Sfintei Liturghii, silindu-ne să hulim pe Domnul şi cele sfinte. Adică satana vine în ceasul în care se săvarşeşte taina Sfintei Liturghii şi ne bagă diferite gânduri de hulă: cum că cele sfinţite nu sunt Trupul şi Sângele lui Hristos că ceea ce primim nu este nimic. Sau ne aduce gânduri şi mai necuviincioase şi necurate, pe care ne ruşinăm să le spunem. Sfântul loan Scărarul ne spune că un monah era luptat de aceste gânduri de 14 ani întregi. Nici un gând nu este atât de greu de spovedit ca gândurile hulei care îl pot duce pe om şi la deznădejde.
Acest război îl avea şi Avva Pamvo şi rugând pe Dumnezeu pentru aceasta a auzit de sus o voce dumnezeiască spunându-i: "Pamvo, Pamvo, nu te mâhni pentru păcate străine ci îngrijeşte-te de faptele tale". Aceste gânduri de hulă şi necurate au luptat şi pe alţi bărbaţi mari şi drepţi, precum pe Sfântul Meletie Mărturisitorul. Şi lucrul acesta îl adeveresc sfinţii Petru al Alexandriei şi Pafnutie Mărturisitorul. Sfântul Petru al Alexandriei povesteşte că "în vreme ce mărturiseam credinţa în Hristos şi-mi munceau trupul cu diferite chipuri şi-l ardeau cu foc, diavolul dinlăuntrul meu îl hulea pe Dumnezeu". Sfântul Nicodim Aghioritul subliniază că gândurile acestea provin mai ales din judecata aproapelui, din mândrie şi din pizma diavolilor. De aceea arma cea mai bună împotriva lor este smerenia şi prihănirea de sine.
《VA URMA 》