Am ajuns la Sihla prima data cand aveam in jur de 8 ani, era prin '90, drumul pana la schit pe vremea aceea se facea pe o carare, care ducea de la Sihastria la Sihla, un drum de ora si ceva, prin padurea aceea salbatica...ca si in poveste, am fost fascinata de pestera Sf Teodora, de cararea care ducea la pestera...de atmosfera de acolo, atat cat o putea intelege un copil...la vremea aceea era doar bisericuta, bucatarioara alaturata de care se vorbeste, si chilii vechi pe dealul de vizavi de biserica, pe unde o luai apoi pe carare inspre pestera...in anii urmatori am tot mers , pana prin '98, mergeam in fiecare an in pelerinaj 3 zile, pe la manastirile din Moldova, si faceam traseul si la Sihla...nu mai e ce fost atunci, cel putin ca infatisare, s-a construit muuult...si la Sihla si peste tot...aceeasi atmosfera deosebita am simtit-o si prima data cand am ajuns la Prislop...era in '97, drumul pana acolo era vechi, cararea pana la mormantul Parintelui Arsenie era abrupta, de pamant cu radacinile copacilor iesite peste tot..mormantul simplu, dar vesnic acoperit cu flori si ingrijit...nu era coada pe vremea aceea...venea lume, dar putina, apucai sa stai langa cruce sa te rogi cat voiai...pacat ca Dumnezeu mi-a dat sanse atat de mari, dar eram prea tanara, mandra si nestiutoare ca sa apreciez si sa profit duhovniceste...revenind la Moldova..una din cele mai dagi amintiri de la primul pelerinaj...dupa un drum lung pe care il facusem din judetul Ms pana in Neamt, am ajuns nu stiu cu ce, la drumul care ducea inspre Sihastria...la vremea aceea in 90, l-am facut pe jos, nu stiu exact ce luna era, dar imi amintesc zapada, si un sir de femei ce mergeau pe marginea drumului , si a padurii inspre manastire...ajunse acolo, mama a cautat pe un baiat al unei cunostinte care venise la Sihastria de cativa ani sa se calugareasca...l-a rugat sa ne ajute cu cazarea, dar cum nu s-au mai gasit locuri, ne-a lasat sa dormim in camaruta lui, si el nu stiu unde a stat...era ingrijitor la vaci...iar camaruta aceea era o anticamera a grajdului, micuta...cand am intrat acolo era asa calduroasa, imi amintesc focul cum palpaia intr-o soba, mugetele de vacute care se auzeau de alaturi intunericul bezna de afara, si fratele Titus a intrat pe usa, cu o bucata mare aburinda de cozonac proaspat scos din cuptor si
un bol de ciorba fierbinte de peste...mi s-a parut cea mai buna mancare mancata vreodata, si cea mai speciala seara...asa am simtit-o eu, la cei 8 ani...nu stiu, dar sigur trebuie sa mai existe astfel de locuri...si chiar si cu tot modernismul si constructiile care se fac...clipele petrecute in manastiri sunt aparte...se simte acel aer de sfintenie...as putea sa povestesc despre multe locuri inde Dzeu mi-a dat sansa sa ajung, regret insa ca nubam apreciat atunci cum s-ar fi cuvenit...
Last edited by Carina Laura; 04.01.2018 at 01:45:12.
|