View Single Post
  #29  
Vechi 13.01.2018, 22:00:15
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Regele Mihai a fost comemorat sâmbătă la Curtea de Argeș printr-o slujbă de pomenire, la împlinirea a 40 zile de la trecerea sa la cele veșnice. Ceremonia religioasă a fost oficiată de IPS Calinic, în prezența membrilor Casei Regale, în vechea Catedrala Arhiepiscopală.
Printre sutele de participanți s-au numărat atât localnici, cât și oameni veniți din alte zone ale țării, mulți dintre ei purtând drapele cu stema Casei Regale a României sau portrete ale regelui Mihai I, potrivit Radio Trinitas.
În cuvântul rostit, Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a prezentat trăsături definitorii pentru personalitatea Regelui Mihai I.
‘Noi, românii, avem o mare mulțumire în suflet că Regele Mihai i-a întrecut pe ceilalți regi în răbdarea dumnezeiască pe care a încercat-o timp de 70 ani. Regele Mihai este regele simbol nu numai al răbdării, ci și al speranței’, a spus Înaltpreasfinția Sa.
După încheierea slujbei, a fost rostită o rugăciune la mormântul regelui Mihai I, aflat în pridvorul noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale. Momentul a fost unul privat, în interiorul catedralei având acces doar Familia Regală.
După retragerea membrilor Familiei Regale, toți cei prezenți au avut posibilitatea să se reculeagă la mormântul Regelui Mihai I.
Ultimul rege al României a murit în 5 decembrie 2017, la reședința sa din Elveția, la vârsta de 96 de ani. Pe 16 decembrie 2017 a fost înmormântat în Necropola Regală a noii Catedrale Arhiepiscopale de la Curtea de Argeș.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote