[cristiboss56]

În cuvântul rostit cu prilejul duminicii Întoarcerii Fiului Risipitor, Patriarhul României a subliniat valoarea inestimabilă a sufletului omenesc şi a vorbit despre libertatea omului, taina pocăinţei şi iubirea iertătoare nemărginită a lui Dumnezeu pentru orice păcătos care se pocăieşte. Patriarhul României a evidenţiat că Tatăl Ceresc se raportează cu iubire milostivă la noi, iar atunci când „libertatea omului devine autodistructivă sau neînţeleaptă, înţelepciunea lui Dumnezeu cheamă pe om la pocăinţă”.
„Tatăl fiului risipitor”, a spus Patriarhul, „nu face niciun fel de reproş fiului reîntors acasă şi nici nu-i cere un inventar al averilor risipite”, deoarece „mai scump decât orice avere este sufletul omului mântuit şi câştigat pentru eternitate”.
El a evidenţiat că „iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care se ridică deasupra oricărui calcul de ordin material copleşeşte dreptatea după care ar fi putut fi pedepsit fiul risipitor”.
Preafericirea Sa a explicat că pilda Întoarcerii Fiului risipitor se află în strânsă legătură cu Taina Spovedaniei sau „Taina împăcării omului cu Dumnezeu” şi ne prezintă „treptele ridicării duhovniceşti din păcat, treptele esenţiale ale pocăinţei” prin care a trecut şi fiul cel mic din Evanghelie.
„Evanghelia Duminicii a doua din perioada Triodului ne învaţă cum să ne pocăim şi, mai ales, cât de mari sunt darul şi bucuria iertării, cât de minunată este regăsirea celui pierdut sau învierea celui mort sufleteşte şi cât de frumoasă este starea sufletului omului după primirea iertării păcatelor”, a afirmat Patriarhul Daniel.
Un alt aspect semnalat de Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române în omilia duminicală rostită la Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul face referire la darul libertăţii pe care Dumnezeu l-a oferit tuturor oamenilor. Prezentându-l ca exemplu pe Fiul Risipitor, Preafericirea Sa a evidenţiat că „Dumnezeu respectă libertatea omului de-a urma propriul drum în viaţă”.
„Omul are, aşadar, libertatea de a folosi toată energia vieţii sale, darurile sale naturale sau dobândite de la alţii după cum doreşte, iar Dumnezeu respectă această libertate, chiar dacă ştie că omul o poate folosi într-un mod contrar voinţei divine”, a subliniat Patriarhul României.
De asemenea, „deodată cu respectul arătat de Dumnezeu libertăţii omului”, a afirmat Preafericirea Sa, „Evanghelia de astăzi ne arată şi drama sau eşecul libertăţii omului ca înstrăinare de Dumnezeu”, fiul cel risipitor fiind cel mai concludent exemplu.
Însă, Patriarhul României a evidenţiat că Tatăl Ceresc se raportează cu iubire milostivă la noi, astfel că atunci când „libertatea omului devine autodistructivă sau neînţeleaptă, înţelepciunea lui Dumnezeu cheamă pe om la pocăinţă”, iar în momentul în care „un păcătos se îndreaptă spre Dumnezeu şi face primii paşi ai pocăinţei, Dumnezeu, „alergând”, îi iese în întâmpinare.
„Mâinile lui Dumnezeu Tatăl pe care el le întinde ca să îmbrăţişeze pe cel ce se pocăieşte, sunt, de fapt, lucrările sfinte ale Bisericiilui Hristos, şi anume: chemarea la pocăinţă şi iertarea păcatelor. Acestea sunt braţele părinteşti arătate oamenilor. Acestea sunt şi cheile de intrare în împărăţia cerurilor după Sfântul Chiril al Alexandriei. Prin aceste lucrări sfinte primesc mântuirea toţi cei căzuţi şi înstrăinaţi de Dumnezeu şi de semenii lor dacă se pocăiesc sincer şi din adâncul inimii lor”.
Enumerăm principalele semnificaţii pe care Patriarhul României le-a semnalat în pilda Fiului Risipitor:
Tatăl despre care se vorbeşte în Evanghelie semnifică „iubirea părintească a lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos şi Tatăl nostru Cel ceresc”.Fiul cel tânăr simbolizează „libertatea dezordonată a omului pătimaş, ca manifestare a vieţii sale păcătoase”.Fiul cel mare îi reprezintă „pe unii credincioşi iubitori de Dumnezeu şi de Biserică, harnici şi cinstiţi, având viaţă curată şi evlavie multă, dar sunt adesea nemilostivi şi neiertători faţă de păcătoşii din comunitate, pe care mai mult îi judecă moral decât îi ajută să se îndrepte spiritual”.Ţara depărtată în care pleacă fiul cel tânăr simbolizează „îndepărtarea omului de Dumnezeu şi de starea libertăţii sănătoase”.Foametea din ţara depărtată înseamnă adesea „încercările îngăduite de Dumnezeu asupra oamenilor, nu ca o pedeapsă, ci ca o pedagogie, pentru ca omul să înţeleagă că tot ce posedă material este totuşi limitat, inclusiv viaţa sa pe pământ”.Haina cea nouă a iertării părinteşti semnifică „curăţirea sufletului de stările lui întunecoase imprimate de păcate”.Inelul de aur pus în mâna fiului Risipitor simbolizează „reînfierea prin har a omului înstrăinat prin păcat, e semnul reprimirii omului care se pocăieşte în iubirea neîntreruptă, nediminuată şi neschimbătoare a lui Dumnezeu”.Încălţămintea nouă, pe care o primeşte fiul risipitor după ce s-a pocăit, înseamnă harul sau ajutorul primit de la Dumnezeu pentru a călca peste spinii ispitelor păcătoase şi de a merge pe calea mântuirii, adică pe calea iubirii smerite faţă de Dumnezeu şi de semeni.Viţelul cel îngrăşat, care a fost junghiat pentru ospăţul bucuriei, simbolizează Taina Sfintei Euharistii.
În încheiere, Preafericirea Sa a subliniat faptul că Pilda „Fiului risipitor” ne îndeamnă să ne pocăim mai mult şi să ne împărtăşim mai des, pentru a ne bucura de primirea iertării, de înnoirea vieţii şi de lucrarea lui Hristos Cel Înviat în viaţa noastră