Sfântul Mucenic Nichifor (†260), era din Antiohia cea mare a Siriei și avea un prieten foarte bun, pe preotul Saprichie. Prietenia dintre ei era așa de mare, încât mulți îi socoteau pe ei că sunt frați de o mamă. Însă, din invidie, oamenii din jurul celor doi prieteni au creat între ei atâta vrajbă și ceartă, încât se ocoleau unul pe celălalt. După mult timp, în vrajbă și ură fiind ei, trecând mânia cea dintâi, pe Sfântul Nichifor l-a cuprins părerea de rău și, mărturisindu-și vina, a rugat pe prieteni ca, mergând la preotul Saprichie, să-l roage pe el să ierte pe cel ce se pocăiește și să facă pace. Însă Saprichie, încă mânios fiind, alunga cu vorbe aspre pe cei ce mijloceau. Și iarăși a trimis fericitul Nichifor pe alți prieteni, cu rugăminte de împăcare, dar preotul nici nu voia să-i asculte, uitând de cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos Care a zis: Iertați și veți fi iertați (Luca 6, 37). Saprichie avea inima atât de învârtoșată încât nici faptul că Nichifor și-a cerut iertare în genunchi nu l-a înduplecat. În vremea aceea, s-a pornit în Antiohia, fără de veste, prigoană mare împotriva creștinilor. Și a fost prins Saprichie și dus înaintea dregătorului cetății, care l-a silit să aducă jertfe zeilor. Însă preotul L-a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, Ziditorul cerului și al pământului. Pentru aceasta a fost supus la multe chinuri, dar pe toate le-a răbdat cu bărbăție. În timp ce îl duceau să-i taie capul, a venit și Nichifor înaintea lui, cerându-i iertare. Dar, orbit de ură împotriva lui Nichifor, n-a vrut să-l ierte. Pentru aceasta, Dumnezeu i-a luat harul Său, și îndată preotul, posedat de diavolul, s-a lepădat de Hristos-Domnul și s-a închinat idolilor. Atunci, Sfântul Nichifor a strigat cu glas mare: „Eu sunt creștin, eu cred în Domnul nostru Iisus Hristos, deci, în locul lui Saprichie, pe mine tăiați-mă!” Astfel, din porunca dregătorului, Sfântul Nichifor a primit la 9 februarie 260 moarte mucenicească în locul ticălosului Saprichie.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|