Subiect: Sfintii Zilei
View Single Post
  #1035  
Vechi 22.02.2018, 01:05:31
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Aflarea moaștelor Sfinților Mucenicilor din Constantinopol (Canonul cel Mare)
În vremea păgânilor împărați ai Romei, multe și sângeroase prigoniri s-au abătut asupra creștinilor și foarte mulți mărturisitori ai lui Hristos au îndurat moarte de mucenici pentru statornicia lor în credința cea adevărată. În acele vremuri, religia cea nouă a creștinilor era considerată religio licita, cu toate că ea propovăduia dreptatea, iubirea, pacea și buna învoire între oameni. Prăbușindu-se stăpânirea împăraților păgâni, pe vremea dreptcredinciosului împărat Heraclie (610-641), au început a fi scoase din sânurile pământului moaștele creștinilor uciși pentru credința în Iisus Hristos. Dumnezeu arăta semne la locul unde erau îngropate trupurile sfinților, dând prin acestea bună mireasmă și tămăduiri bolnavilor. În acele zile s-au aflat moaștele mai multor Mucenici din părțile Evgheniei, ale căror nume numai Dumnezeu le știe. Deci, mergând la locul minunat, Fericitul Toma, Patriarhul Constantinopolului (607-610), împreună cu mare sobor de preoți și de credincioși, și aflând moaștele întregi și nestricate, le-au așezat cu mare cinste în biserică, însoțindu-le cu psalmi și cu cântări. După aceasta, Dumnezeu i-a descoperit unui cleric cu viață aleasă, Nicolae caligraful, că între moaștele aflate sunt și cele ale Sfântului Andronic, unul dintre cei 70 de Apostoli și ale Sfintei Iunia, de care Sfântul Apostol Pavel amintește în Epistola către Romani (Romani 16, 7).
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote