Iar de numele ultimului prim-secretar al judetului Vaslui- Ioan Pavel- se leaga proiectul introducerii tramvaiului la Vaslui.
Resedinta de judet ar fi putut avea o linie de tramvai (sau mai multe), dacă Ceausescu nu ar fi fost împuscat în decembrie ’89. Fostii conducători ai judetului puseseră la cale un plan de dezvoltare a unei linii de tramvai, care ar fi legat principalele comune din jur de fabricile de pe cele două platforme, Zona industrială si platforma agroindustrială. Ioan Pavel, ultimul prim-secretar al judetului, crede că “nerealizarea acestei linii de tramvai a afectat negativ si partea economică a Vasluiului“.
Cei care trec spre Zona Industrială zi de zi pot vedea stâlpi de genul folositi de liniile de tramvai, pe care au fost montate instalatii electrice. Pe acolo, pe traseul gară-CET-Hitrom, ar fi urmat să functioneze prima linie de tramvai din oras, proiect care urma să fie functional în 1990. Către finele anului 1989, în gara de la Vaslui a fost adusă o garnitură de tramvai, reconditionată si moder*nizată. Garnitura urma să fie pusă în circulatie către Zona Industrială, imediat ce avea să fie finalizată o statie de redresare, care există si acum în zona actualului obor.
„Era o idee care ar fi dezvoltat Vasluiul destul de mult“
Ioan Pavel, ultimul prim-secretar al judetului, îsi aminteste: “Am fost prim-secretar si la Resita, unde am reusit să montez o linie de tramvai, asa că atunci când am venit la Vaslui am dorit să aduc tramvai si pentru oamenii de aici. Tramvaiul urma să circule în două directii, către Munteni de Jos si Muntenii de Sus, chiar către Solesti, unde urma să preia miile de navetisti către fabricile din Vaslui. Era o idee care ar fi dezvoltat Vasluiul destul de mult, ar fi intrat în rândul oraselor civilizate, să zicem asa, pentru că vedeti că aceste orase au un alt statut. Eu am gândit ca, în prima fază, să dăm drumul la linia către Zona Industrială, iar între lniile de cale ferată care sunt acolo urmau să fie montate cele de tramvai, care au un alt ecartament. Odată ce am fi dat drumul, as fi mers la Bucuresti si as fi cerut fonduri să dezvolt transportul în comun cu tramvaiul, în Vaslui, mai ales că se pregătise si o statie de redresare“.
Pentru că planul urma să fie pus în aplicare în prima lună a anului 1990, a fost adusă si o garnitură de tramvai de la Bucuresti, reconditionată si modernizată. Tot proiectul a murit odată cu instalarea democratiei originale românesti si odată cu el s-a dus si singurul tramvai care a ajuns vreodată la Vaslui. “Este adevărat, era în gară un tramvai, parcă era adus de la Bucuresti, nu-mi mai aduc aminte. A stat vreo câtiva ani pe o linie, până ce a putrezit, după care l-au tăiat si l-au încărcat în vagoane, a fost dus la fier vechi“, povesteste un muncitor de la CFR.
|