https://www.crestinortodox.ro/carti-...lia-79930.html
PARTEA a 3-a
PREOTUL: E de neinteles pentru o minte sanatoasa, clara si chibzuita, cum ar fi posibil ca prin sunete nearticulate - adica prin ceva neserios - sa-Si descopere Dumnezeu tainele Sale cele marete, cum stim ca Si le descopera in glosolalie (I Cor., 14, 2-4).
Asemenea manifestari aveau si paganii greci, din vechime, cand se rugau zeului lor, Dionisos. Acestia, cand ajungeau in fata unui idol diavolesc, cadeau in extaz (in transa), tremurau facand miscari ritmice ale trupului, cadeau la pamant, se tavaleau pe jos si unii spumegau la fel cu indracitii din vremile biblice, apoi se sculau si cantau cantece diatribice, scotand exclamatii de bucurie draceasca. La fel cu ei faceau si montanistii, ereticii secolelor I--II ale erei crestine, gnosticii, iar mai tarziu metodistii, quakerii s.a. care aveau miscari extravagante si halucinatii pe care ei le socoteau ca le au de la Dumnezeu, dar pe care de fapt le aveau de la "teologii intunericului" si "filosofii iadului" si de la dracii numiti arhiconi, care, stiind Scripturile, duc la ratacire pe cei neiscusiti, inselandu-i pe ei cu cuvinte luate din chiar Sfanta Scriptura.
INVATACELUL: Mai spun ca prin "darul vorbirii in limbi", ei tin treaza lucrarea Duhului Sfant intre oameni si in Biserica lui Hristos ca si la inceputul crestinismului, caci si acum, ca si atunci, prin acest semn simtit al darului, Sfantul Duh aduce mirare si uimire asupra celor necredinciosi. De asemenea, prin aceasta lucrare vazuta a darului vorbirii in limbi straine, se face cunoscut celor credinciosi ca inca exista o lucrare a Sfantului Duh in Biserica, cum a fast la primele Rusalii ale crestinilor.
PREOTUL: Acest dar, al vorbirii in limbi, nu a fost dat de Dumnezeu pentru toate veacurile, pana la sfarsitul lumii. El a fost un semn dat Bisericii numai pentru o vreme, cu scopul de a se converti mai usor neamurile pagane la crestinism. Caci iudeii localnici - care nu intelegeau cele ce vorbeau apostolii la pogorarea acestui mare dar - nici asa nu au crezut, ci le spuneau ca sunt "plini de must" (Fapte, 2, 13). Aceasta necredinta a lor in fata acestui mare dar a proorocit-o marele prooroc Isaia zicand: "Grai-voi catre acest popor prin oameni de alta limba si prin buzele strainilor, si nici asa nu vor asculta de Mine, zice Domnul" (Isaia, 28, 11-12). Si intr-adevar, la Rusalii le-a vorbit prin buzele strainilor, caci, dupa cum se vede, cei straini de limba lor i-au auzit pe apostoli vorbind "in limbile lor" despre "faptele minunate ale lui Dumnezeu" (Fapte, 2, 11) si au crezut. Despre acest dar al vorbirii in limbi, apostolul Pavel a proorocit ca "va inceta" i(I Cor., 13, 8), in Biserica, deoarece a fost un dar si un semn numai pentru vremea cea de la inceput a crestinismului si pentru cei necredinciosi (I Cor., 14, 22-28). Acest adevar al incetarii darului vorbirii in limbi in Biserica il arata si Sfantul Ioan Gura de Aur, marele dascal si luminator al Bisericii lui Hristos, care zice in aceasta privinta:
Dar poate ca cineva ar spune: pentru care pricina nu se fac acum semne? in aceasta privinta, ascultati-ma cu dinadinsul, caci de la multi aud acestea si adeseori si pururea se intreaba: pentru ce toti cei botezati vorbeau in limbi atunci, dar acum nu?
Sa cunoastem mai intai ce inseamna sa vorbim in limbi si atunci vom spune si pricina. Ce inseamna, asadar, a vorbi in limbi? Cel botezat graia in limba indienilor, in a egiptenilor, a persilor, a scitilor, a tracilor, caci omul primea darul vorbirii in multe limbi; chiar acestia de acum, daca ar fi fost botezati atunci, indata i-ar fi auzit glasuind in diferite limbi. Pavel, dupa cum se spune in Sfanta Scriptura, a gasit pe unii botezati cu botezul lui Ioan si le-a spus: "Primit-ati Duhul Sfant cand ati crezut? Iar ei au zis catre el: Dar nici n-am auzit daca este Duh Sfant" (Fapte, 19, 2). Si indata a poruncit ca sa fie botezati. "Si punandu-si Pavel mainile peste ei, a venit asupra lor Duhul Sfant si vorbeau toti in limbi si prooroceau" (Fapte, 19, 6). Pentru care pricina dar, a fost dus si a fost luat dintre oameni acest dar? Nu pentru motivul ca Dumnezeu nu ne cinsteste, ci pentru ca ne cinsteste foarte mult. Si iata cum: Oamenii erau atunci mai nepregatiti, deoarece erau de curand izbaviti de idoli si mintea lor era inca neascutita si mai nesimtitoare; erau atrasi si incantati de toate cele trupesti, nu aveau insa nici o idee de darurile netrupesti si nici nu stiau ce este darul spiritual, care se contempla numai prin credinta. Pentru aceea se faceau atunci semne. Unele dintre harismele cele duhovnicesti sunt nevazute si se inteleg numai prin credinta. Iar altele se dau prin semne vazute, pentru incredintarea celor necredinciosi. Spre exemplu: iertarea pacatelor este un lucru spiritual, este o harisma nevazuta, caci nu vedem cu ochii trupului cum ni se curatesc pacatele. Pentru ce? Pentru ca sufletul este cel curatit; iar sufletul nu este vazut cu ochii trupului. Asadar, curatirea pacatelor este un dar spiritual care nu poate fi dat vederii trupesti. A vorbi insa in diferite limbi este si aceasta una din lucrarile spirituale ale Duhului, dar este un semn vazut si usor de priceput de cei necredinciosi.
Intr-adevar, vorbirea care se aude in afara este o invederare si o dovada a lucrarii launtrice petrecute in suflet, adica a celei nevazute. Pentru aceasta si Pavel zice: "Fiecaruia se da aratarea Duhului spre folos" (I Cor., 12, 7). Eu, acum deci, nu am nevoie de semne. Cel care nu crede are nevoie de zalog, dar eu cred, n-am nevoie de zalog si nici de semne. Stiu ca am fost curatit de pacate, chiar daca nu as vorbi in limbi. Cei de atunci insa nu credeau daca nu primeau semn. Pentru aceasta li se dadeau semne, ca un gaj al adevarului in care credeau. Prin urmare, nu li se dadeau semne ca la niste credinciosi, ci ca la niste necredinciosi, ca sa ajunga credinciosi; in acest sens zice si Pavel: "Limbile sunt spre semne, nu credinciosilor, ci necredinciosilor" (I Cor., 14, 22). Vedeti, dar, ca daca s-au indepartat de noi semnele, nu se datoreste faptului ca Dumnezeu ne necinsteste, ci ca ne cinsteste. A facut astfel, voind sa arate credinta noastra. Ca noi credem in El fara gajuri si fara semne. Cei de la inceput, daca n-ar fi avut mai intai gaj si semn, n-ar fi crezut in El, cu privire la cele nevazute. Eu insa, si fara semn, ii arat toata credinta. Aceasta este pricina pentru care nu se fac semne" (Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuv. I la Rusalii, in vol. <
INVATACELUL: Cei cu care am stat eu de vorba pretind ca, pe langa darul "vorbirii in limbi", ei mai au si alt dar, botezul cu "Duh Sfant si cu foc" (Luca, 3, 16), care este cu totul deosebit de cel cu apa. Acest botez revarsa asupra lor diferite daruri minunate ale Sfantului Duh, dar mai ales darul "vorbirii in limbi" si al talmacirii, cum a revarsat la Cincizecime peste apostoli (Fapte 2, 1-13).
PREOTUL: Exista oare doua botezuri crestine? Oare nu spune Sfanta Scriptura ca este un singur botez (Efes., 4, 5 ; I Cor., 12, 13)? Iar "botezul cu Duh Sfant si cu foc", de la Cincizecime, ce este altceva decat botezul crestin pe care il vestise atat Ioan Botezatorul (Matei, 3, 11; Marcu, 1, 8 ; Ioan, 1, 33) cat si Mantuitorul (Fapte, l, 5) si despre care El a spus ca va fi "cu apa si cu Duh" (Ioan, 3, 5); nu numai cu apa, ca al lui Ioan dar nici numai, cu Duh. insasi practica apostolica ne dovedeste ca, de cate ori se impartaseste botezul crestin, se impartaseste cu apa si cu duh deodata, apa si duhul constituind doua realitati de neaparata trebuinta ale unuia si aceluiasi botez care este botezul crestin.
Chiar daca, uneori, in legatura cu practica acestei Taine se vorbeste fie numai de apa, fie numai de Duh, botezul crestin este unul singur si nedespartit, "cu apa si cu Duh" (Ioan, 3, 5).
INVATACELUL: Mai pretind ei ca vorbirea in limbi prin darul Sfantului Duh consta in pronuntarea unor sunete care nu pot fi intelese decat numai prin talmacire si deci printr-un alt dar al Sfantului Duh.
PREOTUL: Limbile vorbite prin darul Sfantului Duh pot fi intelese de ascultatori si nu intotdeauna au trebuinta de darul talmacirii; ele nu sunt nedeslusite si incalcite, ci limbi cu inteles si, deci, proprii unui popor strain. In virtutea celor constatate mai sus, se pot spune urmatoarele:
a) "Glosolalia" este "vorbire"; in vreme ce pronuntarea unui amestec ciudat de sunete nu poate fi numita vorbire, ci bolborosire.
b) In Sfanta Scriptura este vorba de "limba" sau "limbi"; un amestec ciudat de sunete nu poate fi numit vorbire, iar sunetele incalcite si gangave nu pot fi numite limbi, cata vreme sunt neintelese si fara nici o noima.
c) Prin darul vorbirii in limbi, Dumnezeu isi descopera Tainele Sale cele minunate (Fapte, 2, 11; I Cor., 14, 2), insa este de neconceput ca Dumnezeu sa faca vreo descoperire prin bolborosire. Dumnezeu ne-a dat la indemana, fiecaruia, limba noastra materna, care este mijlocul cel mai bun si mai potrivit pentru a ne face sa intelegem ceea ce El ne descopera. Prin mijlocirea bolborosirilor, El mai mult ne-ar incurca decat ne-ar lamuri.
d) Cand cei de fata nu sunt straini ci numai localnici, cel inzestrat cu acest dar este singurul care are un oarecare castig, folosindu-l insa cel mult ca mijloc de inchinare si rugaciune (I Cor., 14, 2). Dar si aceasta rugaciune nu e de prea mare valoare deoarece e facuta numai cu duhul, fara sa fie si cu mintea (I Cor., 14, 14-15), adica fara sa fie inteleasa si cu judecata (Rom., 12, 1), spre a ne fi si noua insine si altora de folos (I Cor, 14, 16-17).
INVATACELUL: As vrea sa fiu mai lamurit asupra textului citat mai inainte dar lasat in suspensie: "Cel ce vorbeste in limba straina nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu; si nimeni nu-l intelege, fiindca el, in duh, graieste taine" (I Cor., 14, 2). Ar fi oarecum firesc ca ascultatorii sa nu inteleaga fara talmacire.