View Single Post
  #4676  
Vechi 07.03.2018, 00:58:57
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Duminica a treia din Sfântul și Marele Post al Paștilor este închinată cinstirii Sfintei Cruci. Este așezată în mijlocul postului pentru a ne întări duhovnicește pe noi toți, clerici și credincioși, în călătoria spre slăvitul praznic al Învierii. Săptămâna care o precede, a treia a Postului Mare, este un timp de pregătire pentru cinstirea Sfintei Cruci în duminica ce urmează. Această săptămână se deschide în cântările Triodului cu un îndemn la perseverență în lucrarea virtuților pentru a ajunge în Săptămâna Mare și apoi la sărbătoarea Învierii Domnului. Evocarea pregătirii în vederea Paștilor se continuă toată săptămâna, dar aici ea va fi legată de numeroase tropare ce vestesc sărbătoarea Sfintei Cruci din duminica următoare. Săptămâna a treia este, după părintele Makarios Simonopetritul, o înainte-prăznuire suprapusă punctării timpului ce duce la Sfintele Pătimiri ale Domnului și acum trebuie să ne curățim nu numai pentru ca să vedem Sfintele Pătimiri și Învierea Domnului, ci și pentru a ne învrednici să ne închinăm Sfintei Cruci, care e anticiparea lor. Perioada dinaintea sărbătoririi Sfintei Cruci este o icoană a pregătirii pentru Sfintele Pătimiri ale Domnului, astfel că și atunci când cerem de la Dumnezeu harul de a cinsti Sfânta Cruce în duminica următoare, aceasta se reduce în fapt la a-I cere să ajungem cu ajutorul Său până în Vinerea Mare și la lumina Învierii nedespărțită de ea. Această temă a înainte-prăznuirii se combină în rânduiala tipiconală în săptămâna a treia a Postului Mare cu comemorările ciclului săptămânal și în principal cu cele ale Sfintei Cruci și Sfintelor Pătimiri ale Domnului în zilele de miercuri și vineri. Astfel, se socotește că însăși Sfânta Cruce îi călăuzește pe credincioși în timpul Postului Mare, ducându-i la cinstirea ei. În timpul acestei prime perioade a Postului Mare, zilele obișnuite dezvoltă temele postului, căinței și ale celorlalte virtuți într-un urcuș treptat spre sărbătoarea Duminicii Sfintei Cruci, care e în același timp semnul încheierii primei jumătăți a Postului Sfintelor Paști.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote