[cristiboss56]

Sf. Cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. Ier. Grigorie Dialogul, Episcopul Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog
:
Sf. Cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. Ier. Grigorie Dialogul, Episcopul Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul TeologPublicat de Iulian Dumitraşcu 12.03.2018
1. SfântulCuvios Teofan Mărturisitorul – A trăit în secolul al IX-lea. La trei ani după naşterea lui, Isaac, tatăl său, a murit, lăsând în testament ca tutore al fiului său pe împăratul Leon Isaurul, fiind rudă a sa. La vârsta de 12 ani a fost logodit cu Megalusa, o copilă de vârsta lui. Când mama lui a murit, a moştenit o mare avere, iar tatăl logodnicei i-a cerut insistent să îndeplinească cele rânduite în vederea căsătoriei.
Teofan şi Megalusa, chiar dacă erau căsătoriţi, au decis să trăiască în feciorie şi când va fi momentul potrivit să se călugărească. Tatăl fetei s-a împotrivit, iar împăratul Leon l-a trimis pe Teofan în Cizic, încredinţându-i supravegherea lucrărilor de construcţie a oraşului.
Aici, a văzut mănăstirile din Munţii Sigrianei, l-a cunoscut pe duhovnicul Grigorie Stratigos şi pe Cristofor stareţul. Astfel, după ce a îndeplinit porunca şi după moartea împăratului şi a socrului său (de care a fost înştiinţat de Grigorie Stratigos), Teofan şi-a împărţit averea săracilor, apoi a dus-o pe Megalusa, după voia ei, la Mănăstirea Princhipos din Bitinia, unde aceasta s-a călugărit, primind numele de Irina.
Teofan s-a dus în ţinutul Cizicului la Cuviosul Grigorie şi a zidit în locul numit Polihronie o mănăstire în care timp de şase ani a copiat diferite lucrări, refuzând să conducă mănăstirea. În anul 814, împăratul Leon Armeanul (813-820) a început lupta împotriva cinstirii sfintelor icoane şi dorind să îl atragă şi pe Teofan de partea lui, l-a chemat la Constantinopol. Toate încercările împăratului au fost zadarnice. Teofan a fost ţinut doi ani în temniţă şi apoi exilat în insula Samotrace din arhipelagul grecesc. La vârsta de 50 de ani s-a îmbolnăvit grav şi după 17 zile de suferinţă a trecut la Domnul.
2. Sfântul Ierarh Grigorie Dialogul, Episcopul Romei – S-a născut în anul 540, în Roma, dintr-o familie aristocrată bogată. Părinţii lui, Gordian şi Silvia, aveau ca rude oameni credincioşi. Papa Felix al III-lea îi era unchi, iar fericitele monahii Emiliana şi Tarsilia, mătuşi. După naşterea lui Grigorie, tatăl său, Gordian, a intrat în clerul bisericii ca diacon purtând de grijă săracilor de pe una din cele şapte coline ale Romei. Silvia a urmat exemplul soţului şi împărţea ajutoare săracilor la poarta Sfântului Pavel din Roma.
Tânărul Grigorie a studiat ştiinţele profane, iar după terminarea studiilor a îmbrăţişat cariera administrativă, ajungând să fie numit în 573, de împăratul bizantin, Iustin al II-lea, Prefect al Romei. La moartea tatălui său a moştenit o mare avere, cu care a înfiinţat în insula Sicilia şase mănăstiri. A mai înfiinţat una chiar în casa părintească din Roma, în cinstea Sfântului Apostol Andrei, în care s-a călugărit în anul 575. Papa Pelagius al II-lea l-a hirotonit diacon și în 579 l-a trimis pe Grigore ca apocrisar (ambasador) la curtea imperială din Constantinopol, funcție ocupată timp de șapte ani, până în 585.
Aici a făcut cunoştinţă cu Leandru, Episcopul Seviliei şi au legat o strânsă prietenie. În anul 585, Grigore s-a întors la Roma, luându-şi din nou funcţia de secretar al papei şi stareţ al mănăstirii Sfântului Apostol Andrei, înfiinţată de el. Cinci ani mai târziu, în anul 590, a fost ales Episcop al Romei în locul lui Pelagiu al II-lea, prin voința unanimă exprimată de cler, senat și popor.
Sfântul Grigorie Dialogul a trecut la Domnul după 13 ani de păstorire, fiind îngropat în Biserica Sfântului Petru din Roma. Pe seama lui este pusă Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite care se săvârşeşte în timpul săptămânii în Postul Mare.
3. Cuviosul Simeon s-a născut în anul 949 în cetatea Galate din Paflagonia (Asia Mică), iar de la vârsta de 11 ani a fost crescut la Constantinopol. Tatăl său îl pregătea pentru o carieră în avocatură şi, pentru scurtă vreme, tânărul a ocupat o funcţie la curtea imperială. La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe vestitul Cuvios Simeon Evlaviosul la Mănăstirea Studion.
Sub povaţa acestuia, tânărul a rămas în lume pentru mai mulţi ani, pregătindu-se pentru viaţa monahală, iar la numai 20 de ani a avut prima experienţă duhovnicească a vederii luminii necreate. Când a împlinit 27 de ani a intrat în viaţa monahală şi a fost călugărit la Mănăstirea „Sfântul Mamant” din Constantinopol, la scurt timp fiind hirotonit preot.
În anul 980, deşi avea doar 31 de ani, Sfântul Simeon a fost ales stareţ al acestei Mănăstiri şi a rămas în această ascultare vreme de 25 de ani, deşi a îndurat adesea neascultarea, trândăvia şi nepăsarea unora dintre monahi, păcate pe care a căutat să le îndrepte cu dragoste, prin pilda sa de vieţuire, prin rugăciune şi prin cuvintele adresate cu regularitate obştii sale. În anul 1005, Sfântul s-a retras din stăreţie, aşezându-se la o chilie de lângă mănăstire, în linişte.
Acolo el a scris cuvintele sale teologice şi morale, care vădesc înalta trăire duhovnicească a Cuviosului, învrednicit de rugăciunea minţii şi de contemplaţii ale luminii necreate a harului dumnezeiesc. Sfântul înfăţişează în scrierile sale lucrarea lăuntrică a celui ce doreşte desăvârşirea şi lupta sa cu patimile şi gândurile rele. Dintre scrierile lui, amintim: Capitole teologice şi practice, Discursuri teologice şi morale, Cateheze, Imnuri despre iubirea dumnezeiască şi altele.
Deşi învăţăturile Sfântului Simeon despre tainele rugăciunii minţii şi despre lupta duhovnicească nu erau învăţături noi, ci fuseseră uitate o vreme chiar şi în rândul monahilor, acestea au fost pricină de alungare a Cuviosului din Constantinopol, ca urmare a răutăţii şi invidiei unor clerici străini de adevărata viaţă duhovnicească.
Sfântul a trecut Bosforul şi s-a aşezat lângă ruinele bisericii ,,Sfânta Marina”, lângă care, împreună cu ucenicii săi, a construit o nouă mănăstire, unde, la 12 martie, în anul 1022, a adormit cu pace întru Domnul. Încă din timpul vieţii sale a primit darul facerii de minuni, dar şi după moartea sa a făcut numeroase minuni, precum arată Viaţa sa, scrisă de ucenicul său, Sfântul Nichita Stitatul.
În istoria Bisericii Ortodoxe, doar trei Sfinţi au primit supranumele de Teolog: Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, Sfântul Grigorie din Nazianz şi acest Sfânt Cuvios Simeon, numit Noul Teolog pentru vieţuirea sa duhovnicească şi scrierile în care dovedeşte o înaltă înţelegere a tainelor dumnezeieşti.
Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog este pomenit în sinaxare la 12 martie, în ziua mutării sale la Domnul, dar, întrucât aceasta cade totdeauna în Sfântul şi Marele Post, prăznuirea lui se face şi la 12 octombrie.
Cinstitele sale moaşte au fost readuse în Constantinopol la 3 ianuarie 1052. Astăzi, o parte dintre ele se găseşte la Mănăstirea din Kalamos (Atica, Grecia), care-l are ocrotitor.