Înaltpreasfințitul Părinte Nathanael Symeonidis, care a fost întronizat sâmbăta trecută ca Mitropolit al comunității ortodoxe grecești din Chicago, a spus într-un interviu pentru Chicago SunTimes că „punctul de plecare” al slujirii sale va fi sprijinirea oamenilor să-și centreze viețile pe Hristos.
Arhimandritul Nathanael Symeonidis a fost ales de Sinodul Patriarhiei Ecumenice ca succesor al Mitropolitului Iacov, care a murit în luna iunie 2017. Acum el conduce Mitropolia de Chicago, care își întinde jurisdicția peste șase state din Vesul Mijlociu al Statelor Unite unde funcționează aproape 60 de parohii grecești.
Născut în 1978, Nathanael Symeonidis a ajuns în America la vârsta de 4 ani împreună cu părinții săi și a crescut în New York. El a mărturisit că a aprofundat credința în special după moartea tatălui său, pe când avea vârsta de 16 ani. Deși tatăl său nu a fost o persoană religioasă, cu puține zile înaintea morții a chemat un preot pentru spovedanie și împărtășanie.
„Am văzut cum și-a încheiat tatăl meu viața mai aproape de Hristos, descoperindu-L pe Hristos și iubirea pe care i-a oferit-o pe tot parcursul vieții sale. Și de atunci am înțeles treptat că trebuia să îmi trăiesc tot restul vieții în același mod,” a spus Mitr. Nathanael.
Într-un timp în care mulți oameni își găsesc soții în afara comunității ecleziale etnice, Mitropolitul Nathanael a spus că Biserica trebuie să continue să predice mai degrabă tuturor neamurilor decât unor anumite grupuri etnice.
„Asemenea ucenicilor, trebuie să ieșim din zona noastră de confort, dincolo de comunitatea greacă care cunoaște Biserica Ortodoxă și știe despre Hristos”, a spus Mitropolitul de Chicago în interviu. „Trebuie să mergem în toate cartierele”.
Nathanael Symeonides, care este o persoană activă pe platformele de socializare inclusiv pe Twitter, a zis că va utiliza social media „pentru a ajuta oamenii să găsească un sens mai profund în viață”.
„Dacă nu ești astăzi pe social media, chiar nu comunici cu nimeni”, a spus noul Mitropolit de Chicago.
S-ar putea să te intereseze și: Cele mai bune imagini de la hirotonia noului mitropolit de Chicago
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|