O istorisire mai lunga:
"În anul 947, un cleric de la curtea împăratului bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul, anume Niketas, îi trimite o scrisoare împăratului, în care îi descrie încercarea unui emir furios de a pune capăt ceremoniei Luminii Sfinte. Acesta era mânios deoarece ,,prin săvârșirea minunii voastre celebrate cu artificii magice, ați umplut întreaga Sirie cu religia creștinilor și ați distrus aproape toate obiceiurile noastre, făcând din aceasta o țară de creștini”.
Cererii emirului de a nu se mai săvârși ceremonia de la Mormântul Domnului, creștinii îi răspund că astfel s-ar pierde veniturile colectate de autoritățile musulmane de la pelerinii creștini prezenți la minune. Emirul născocește alt plan, iar Niketas descrie în scrisoarea sa minunile înfricoșate săvârșite de Dumnezeu spre zădărnicirea planului acestuia.
Emirul ,,a cerut patriarhului, sub amenințarea interzicerii sărbătorii populare a Învierii lui Hristos, o plată de 7.000 de galbeni. Dar în timp ce patriarhul era ținut închis sub pază în pretoriu, Dumnezeul minunilor a umplut două din brațele unei candele triple ce atârna deasupra locului unde trupul lui Hristos a fost dat jos de pe cruce pentru a fi spălat (Piatra Ungerii). Când vestea minunii a ajuns la pretoriu, creștinii și musulmanii au alergat la biserică.
Patriarhul a sosit și el urmat de cler și, văzând că nu avusese loc aprinderea Luminii Sfinte, a închis cu ajutorul musulmanilor Sfântul Mormânt și a început să se roage împreună cu creștinii. Spre ceasul al șaselea, fixând cu privirea Mormântul, el a văzut arătarea suprafirească a luminii. A intrat în Mormânt a cărui intrare i-a fost arătată de un înger. Când a luat o lumânare spre a da din focul dumnezeiesc tuturor celor din biserică care aveau făclii, abia a ieșit afară din mormânt că a și văzut biserica umplută dintr-odată de o lumină dumnezeiască.
Musulmanii înșiși erau plini de uimire, deoarece până atunci arătarea luminii se petrecea doar la una din candelele dinlăuntrul Mormântului, în vreme ce în această zi întreaga biserică se umpluse de lumină. Emirul, care privise de undeva de sus, a fost martorul unei minuni încă și mai mari. Cea mai mare dintre candelele suspendate în fața sa a lăsat să scape untdelemnul și apa pe care le conținea și s-a umplut de focul dumnezeiesc, deși nu avea defel fitil”.
|