Părintele Daniel Ene, protopop de New York, Noua Anglie și Estul SUA, a oficiat luna trecută prima slujbă în limba română în Santiago de Chile.
Miercuri, 28 februarie, în contextul festivităților legate de Centenarul Marii Uniri, părintele Daniel a săvârșit o slujbă de Te Deum, urmată de sfințirea drapelului României. Tot cu acest prilej, a fost binecuvântat sediul Ambasadei României în Chile.
În omilia sa, părintele protopop a transmis binecuvântarea Mitropolitului Nicolae al celor două Americi și i-a îndemnat pe români să „păstreze vie credința, limba și tradiția românească”.
Tot cu acest prilej, la sediul ambasadei a avut loc ceremonia de acordare a cetățeniei române unui grup de 6 chilieni, descendenți din cetățeni români emigrați în Chile câteva decenii în urmă.
Vizita părintelui Daniel Ene în Republica Chile s-a desfășurat în perioada 26 februarie – 2 martie 2018, la invitația ambasadei României, cu binecuvântarea Mitropolitului Nicolae.
Demersuri privind organizarea unei parohii românești în Chile
În debutul vizitei sale, părintele protoiereu s-a întâlnit cu Excelența Sa, Doamna Monica Mihaela Știrbu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Chile.
Dragostea, patriotismul, profesionalismul și determinarea sunt câteva din calitățile cu care Dumnezeu a înzestrat-o pe doamna ambasador, calități care se vădesc în tot ce dânsa a reușit într-o perioadă foarte scurtă să împlinească.
Marți, 27 februarie, părintele Daniel Ene s-a întâlnit cu părintele vicar Ignatios Cavieres al Bisericii Ortodoxe Grecești din Santiago de Chile.
Grija pastorală a românilor, dificultățile și particularitățile ortodoxiei din Chile au fost câteva din subiectele discutate.
În urma discuțiilor purtate părintele vicar s-a angajat să sprijine pastoral comunitatea românească, fiind de acord cu oficierea Sfintei Liturghii în limba română în biserica greacă din capitala chiliană.
Urmare acestui mesaj încurajator, dar și dorinței tuturor celor prezenți ca în Chile în viitor să existe o parohie românească, părintele Daniel Ene a rugat-o pe doamna Ioana Galea, membră a comunității, să înceapă demersurile înființării unei asociații creștin ortodoxe românești, dar și a unei școlii românești, asigurându-o de tot sprijinul Mitropoliei.
Expoziție de artă contemporană
Joi 1 martie părintele Daniel Ene a vizitat și expoziția de artă contemporană Anatomia Spiralei a artistului plastic român Camil Mihăescu, la Palatul Baburizza din Valparaiso.
Expoziția a fost organizată de Ambasada României la Santiago de Chile în parteneriat cu Primăria orașului Valparaiso, în colaborare cu Muzeul de Arte Frumoase din Valparaiso, Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația Viticultorilor din Regiunea Casablanca-Valparaiso.
Numărul cetățenilor români stabiliți în R. Chile este de aproximativ 2000 de persoane. Cei mai mulți locuiesc în Santiago de Chile și în Copiapo, un oraș minier unde numărul românilor este estimat la 500, restul în alte orașe precum: Rancagua, Iquique, Valdivia, Valparaiso, Viña del Mar, Punta Arenas sau Concepcion.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|