[cristiboss56]

Invidia
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XL, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 486-488
„Nu este păcat mai rău decât invidia. Desfrânatul, chiar dacă simte oarecare plăcere, săvârșește păcatul în scurtă vreme; invidiosul însă se chinuie și se pedepsește pe sine însuși înaintea celui invidiat, iar păcatul lui nu încetează niciodată, ci lucrează necontenit.
După cum porcul se bucură de mocirlă, iar diavolul de vătămarea noastră, tot așa și invidiosul se bucură de răul semenului său. Atunci se liniștește și răsuflă ușurat, când peste semenul său a venit un necaz sau o rușine; socotește nenorocirile altora propriile sale bucurii, iar fericirea și bunăstarea altora, propria sa nenorocire. Nu urmărește să aibă el bucurie, ci semenul său să aibă necazuri și scârbe. După cum unii gândaci se hrănesc cu murdărie, tot așa și invidioșii se hrănesc cu nenorocirile altora: sunt dușmanii și vrăjmașii oamenilor. Celorlalți oameni le e milă când se junghie un animal; dar tu, invidiosule, devii fiară, tremuri, te îngălbenești la față când vezi că unui om îi merge bine.
(...) Cu cât invidiezi mai mult, cu atât îi faci mai mare bine celui invidiat. Dumnezeu rânduiește așa lucrurile. Când vede pe cel nevinovat nedreptățit, îl înalță și mai mult, îl face și mai strălucitor, iar pe tine te pedepsește. Dacă Dumnezeu nu lasă nepedepsiți pe cei care se bucură de nenorocirile dușmanilor - Nu te bucura de căderea dușmanilor tăi, zice Scriptura, ca nu cumva să te vadă Dumnezeu și să nu-I placi Lui (Proverbe 24, 17-18) -, cu atât mai mult pe cei care invidiază pe cei care nu le-au făcut nici un rău.
Să tăiem deci fiara cea cu multe capete. Că invidia are multe chipuri.”